Cel mai vechi colaborator al clubului, Florin (alias Boris) Ionescu, a susținut o nouă și entuziasmantă degustare în dormitorul bunicii, oferindu-ne câteva dintre cele mai bune vinuri ale Cramei Oprișor.
Dacă daţi căutare după cuvintele cheie din titlu pe site-urile şi blogurile noastre vestice, veţi putea constata că draga Cramă Oprişor este unul dintre cei mai activi parteneri ai CDViN, după numărul de degustări, prezenţa scenică, ţinuta prezentării şi calitatea vinurilor servite. De vină pentru această statistică este fără îndoială Mr. Boris Ionescu, maestrul de ceremonii oenologice de prin partea asta de ţară, care tocmai a recidivat cu ajutorul unei noi întâlniri în odăile bunicii.
Prin 1992 am călătorit întâia oară la Praga. La noi era mizeria cumplită postcomunistă, la ei se prefigura deja întoarcerea la civilizaţie. La civilizaţia occidentală: hoteluri, lustraţie, capitalism, libertate prosperă. La noi - scârba de Iliescu, la ei - vocea inconfundabilă a lui Havel. Acolo, în capitala a ceea ce încă mai era Cehoslovacia, am băut cea mai bună bere din lume. Şi văzusem mămici cu cărucioare în taverne, legănând uşor pruncii în vreme ce sorbeau un Pilsner dumnezeiesc. La ei, vânzătorii din pieţe aveau chipuri de studenţi cu conştiinţă în ochi. La noi, aprozariştii erau foarte bruneţi şi păreau proaspăt eliberaţi din puşcărie. Şi aşa mai departe şi aşa mai departe...
După popasul alsacian, am părăsit Franţa cu destinaţia Elveţia. Am străbătut apoi sute de kilometri prin Ţara Cantoanelor, inclusiv unul dintre cele mai lungi tuneluri rutiere din lume, Gotthard, ba am descoperit şi un oraş minunat, Lucerna. Elveţia e bogată, turistică, multietnică şi extrem de scumpă. La Luzern am exersat un flashtasting cu Rusalcă Albă, după ce am hrănit imaginar lebedele lacului alături de copiii locului, mult mai versaţi decât noi în asemenea hobby.
Ne-am despărţit cu tristeţe de Olanda, o ţară pe placul vesticilor. În Belgia, ne-am consolat plimbând şi deschizând câteva vinuri româneşti pe străzile unor burguri splendide.