Când am ajuns, din cuptor ieşea un vag şi irezistibil miros de friptură gătită ca la carte. Ceilalţi trei arădeni au sosit un pic mai târziu, după ce tocmai deschisesem primul vin, un excelent rosé de la Rotenberg. Alex ne-a răsfăţat pentru început cu o rafinată terină de porc cu sos de caise şi de alte fructe confiate, pe care am devorat-o cât ai zice caisă. Asortarea cu vinul, perfectă! E drept, pentru bună dispoziţie, mai servisem în deschidere, care-cum, o răchie ori un vinars homemade, aşa cum le şade bine unor hedonişti cu rădăcini ori afinităţi rurale. Ca să nu pară prea de snobi mâncărurile franţuzeşti a La grande bouffe. După terină, am dat gata un pateu preparat cu vin şi coniac, o specialitate absolut fabuloasă, pe care unii dintre noi, care o mai gustaseră cu prilejul unui festin anterior, au comandat-o în mod expres. Aşa că am deschis şi următoarea sticlă de la Rotenberg, Rapsodul cu etichetă superbă. Ba şi pe a treia, Menestrel. În mod plăcut şi în ordinea firească a degustării, vinurile s-au dovedit potrivite ca asortare, vedeta fiind totuşi pateul minunat, inefabil, cu care chef Alex a avut grijă să ne tenteze.
Şi tot vorbind de una, de alta, masa se umplu de friptura de porc asociată cu cartofi şi cu o salată plină de ierburi, mirodenii şi alte ingrediente, între care şi conţinutul unei rodii imense. Venise vremea să deschidem celelalte două vinuri roşii de la Rotenberg, Notorius şi Primus, din 2009, acesta din urmă, febleţea mea maximă în ceea ce priveşte producătorul din Dealu Mare. Ospăţul a continuat cu un mult aşteptat desert preparat de Pivniceră, adică de soţia noastră, a membrilor fondatori ai clubului. Din tiramisu n-a mai rămas nimic, cum n-a rămas nimic nici din Tămâioasa Românească 2012 vinificată în sec de la Prince Ştirbey, vin care a însoţit desertul Pivnicerei. Gazde de top, preparate de trei stele Michelin, vinuri de clasă, oare ce am fi putut cere mai mult de la weekend-ul trecut?