Suntem cunoscători dar neautorizaţi. Călătorim de plăcere în toată lumea.
Ducem vinul în locuri şui, pe autostradă, pe cazemată, la teatrul de păpuşi şi în pod. Îl deschidem şi ne prostim atât de frumos în compania lui, încât e imposibil să nu-l reţineţi.
Altădată făceam totul din pură pasiune, ca nişte jucători de fotbal ori de baschet care evoluează într-o ligă alternativă, suportând singuri costul echipamentului, închiriatul sălii şi preţul deplasărilor, dintr-o nestinsă pasiune a jocului. Asta nu ne împiedică însă ca acum să vă luăm bani pe publicitate pentru a povesti totul pe site-uri şi pe bloguri, de vreme ce joaca noastră vă creşte vânzările.
Cronica aceasta se scrie la cinci ani de la întâmplarea din Gyula, la 17 ani de la cea din Florența, din nevoia cuvintelor de a da reprezentare unor amintiri intense, unor sensuri care așteptau să fie deslușite. Călătorim așadar într-o zi de august și poate că numai aparent o facem către un orășel maghiar de graniță.
