Afişez elemetele după tag: Avincis

Nu a apucat să treacă 2013 şi, uite, îmi dau seama că am mai găsit de cuviinţă să organizăm o degustare. De data aceasta, nu în dormitorul bunicii, ci în deplasare, la un cunoscut restaurant arădean. Dacă locul a fost diferit, publicul nu a fost tocmai străin, dat fiind că o bună parte din invitaţii la eveniment au legătură cu Vestik şi CDViN.

Cam în ajun de Moş Nicolae, Drăgăşanii, o regiune cu oameni şi vinuri atât de dragi nouă, s-au aflat în vizită la Vestik Club. După ce noi am tot dat, în doi, în trei, în paişpe ori şaişpe, pe la Vila Dobruşa şi Crama Avincis, amfitrionii noştri ne-au întors vizita şi au adus cu ei câteva vinuri minunate şi un proiect care are menirea să ne amintească, dacă om fi uitat cumva, că suntem români. O fi şi un dar de Moş Nicolae, dat fiind că am fost relativ cuminţi, ne-am făcut temele şi am promovat cum am ştiut mai bine vinul românesc.

De câte ori ajung în Florenţa, am impresia că timpul trece prea repede, că ar fi trebuit să aloc câteva luni, dacă nu o viaţă pentru explorarea ei. De data aceasta am luat cu mine, cu noi, şi un Cuvée Andrei, căruia i-am prezentat oraşul. Şi dacă acum a fost vorba de un flashtasting, sunt sigur că ne vom întoarce cândva aici pentru un longtasting, pentru un very longtasting.

În multe privinţe, în Franţa e ca acasă. Ne-am gândit să ducem un vin de Drăgăşani în locul de baştină al creatorului său, Alsacia. A fost experienţă aromată, cu parfum de Muscat-Ottonel şi Tămâioasă Românească, desfăşurată printre păpuşi şi îngeraşi franţuzeşti.

Una dintre cele mai frumoase călătorii ale grupului Vestik s-a consumat în weekend-ul trecut la Drăgăşani. Şaisprezece vestici, în şase maşini, venind din trei direcţii diferite, din est, din vest, din nord, s-au întâlnit într-un interval de cinci minute într-o benzinărie de la marginea oraşului vâlcean, urmând să-şi petreacă sâmbăta la Crama Avincis, iar duminica, la Prince Ştirbey. Doi, de fapt două, au venit de la... Constanţa, alţi patru au sosit dinspre Râmnicu Vâlcea, după un voiaj la Obârşia Lotrului, iar restul, de la Arad şi Timişoara, via Craiova.

Celor care vizitează în luna mai Vila Dobruşa şi Crama Avincis, acestea li se par probabil la fel de grozave ca în orice altă perioadă a anului. În schimb, celor care ajung pentru prima oară în mai la proprietatea familiei Stoica, li se pare probabil că au suit în paradis, într-un spaţiu care ţine de superlativ. Şi nici nu ar greşi prea mult dacă s-ar gândi că tocmai au nimerit la cea mai frumoasă cramă din România.

Nu ştiu de ce, într-un mod inevitabil şi invariabil, ori poate în virtutea unor febleţi încă nemărturisite expres, degustările noastre la GoodWine încep la standul Asociaţiei Producătorilor din Drăgăşani. Un cârtitor şi un sceptic de serviciu care invidiază relaţia noastră cu prietenii de acolo ar putea spune însă că de vină pentru asta ar fi frumuseţea PR-ului de la Avincis, vinurile elaborate nemţeşte de la Ştirbey şi chefurile regăţene de la Via Sandu. Adevărul pur şi obiectiv este însă că Drăgăşanii reprezintă la timpul prezent unul dintre cele mai atrăgătoare, dacă nu cumva cel mai atrăgător spaţiu oenologic românesc.

Şaisprezece doamne, domnişoare şi domniţe, alături de cinci domni de tot felul, au avut plăcerea să petreacă o seară oenofilă în dormitorul bunicii chiar de Mărţişor. Iar eu am avut plăcerea să le pup pe toate de ziua lor şi să le dăruiesc câte o pisicuţă, câte un melc, câte un căţel, câte un ursuleţ ori câte o buburuză cu şnur alb roşu, de pus în piept.

Am aflat zilele trecute că, între atâtea alte destinaţii posibile, un club de vin este bun şi pentru a-ţi sărbători ziua de naştere. M-am trezit cu un tort cât toate zilele, pe care puteam naviga dulce pe marele ocean al internetului. Mă simt norocos, mă simt Lucky când mă gândesc la toate acestea, chiar dacă oamenilor serioşi de pe întreg cuprinsul ţării şi al lumii li se pare nedemn să scrii pe un blog în numele unui motan maidanez, şi mai mult decât atât, să-ţi faci vinotecă şi asociaţie de degustători neautorizaţi, ba şi un club de vin care să aibă ca imagine reprezentativă o mâţă alb-negru ce se zgâieşte la camerele reporterilor cu un anume şarm de fotomodel. Ca să nu mai spun de pomenitul eveniment, când fiinţele cele mai apropiate mie s-au gândit să-mi pregătească un tort cu chipul aceluiaşi motan pe el.

De câte ori dăm prin Drăgăşani, pe la Avincis, e musai să trecem şi pe la Crama Ştirbey. Sau invers. Acum, după un răsărit şi apus de soare binecuvântate la Vila Dobruşa, am coborât un pic, cu căţel şi purcel, la prietenii noştri Oliver şi Raluca Bauer. Şi nu numai pentru vinurile de acolo, ci şi pentru ospitalitatea cu care suntem primiţi de fiecare dată, chiar şi atunci când oamenii nu-şi mai văd capul de treabă cu culesul şi prelucratul strugurilor.