Dacă e mijloc de martie, noi, cei mai vechi degustători neautorizați, îl sărbătorim, inevitabil, pe Titi, primul membru cotizant înscris în club după fondarea acestuia. Globetrotter atât prin forța împrejurărilor, cât și prin vocație, amicul nostru s-a oprit, o seară, din periplul său, pentru a-și sărbători ziua, din nou, în clubul din care face parte de mai bine de 5 ani.
O sticlă de Fetească Neagră din anul 2011, un cupaj ales într-un ambalaj de excepție, a călătorit 11 ore cu trenul pentru a poposi într-o vinotecă arădeană. Pentru acest vin și pentru memoria celui pe care îl evocă am luat drumul Bucureștiului, într-o zi cețoasă de sfârșit de octombrie, din acest capăt de Românie oenologică.
Dacă iubim viaţa şi încă n-am uitat să exersăm bucuria de a trăi, fiecare din cele 365 de zile ale anului este importantă. Cu atât mai mult este importantă pentru clubul nostru o zi anume dacă aceasta este una aniversară şi o fiinţă apropiată ţine să o marcheze cu prietenii în dormitorul bunicii.
De ziua lui Mihai, ne-a intrat o thailandeză în dormitorul bunicii. Nu, nu e vorba de ziua mezinului de mai ieri al Vestik Club, de ziua vesticului inginer de serviciu care conduce Loganul nostru rătăcitor prin toată lumea, ci de cea a lui Mihai Paşca, avocat arădean, împătimit al vinului, călător înveterat, membru activ al CDViN. Cât despre thailandeză, aici vorbim de o simpatică lady din Asia de Sud-Est, al cărei destin se împleteşte cu cel al Aradului, plăcerea prezenţei sale, de ordin estetic şi gastronomic, fiind de partea tuturor.
Unele sărbători pot să ţină trei zile şi trei nopţi, fără ca sărbătoritul să prindă de ştire, fără să fie prevenit de asta. Aşa s-a întâmplat la sfârşitul lui iulie, de ziua lui Oliver. Cum care Oliver? A lui Oliver Bauer Punct, oenologul de top de la Ştirbey şi de la crama omonimă, de la crama lui însuşi, prietenul nostru, soţul Ralucăi, creator de Crâmpoşii sublime, liniştite şi neliniştite, seci sau demidulci, însă neapărat acide.