Aşa am ajuns, în sfârşit, faţă în faţă cu marchizul, în luna mai. Întâlnirea, la care am participat împreună cu colegul de club şi prietenul meu Mihai, s-a petrecut la reşedinţa ambasadorului Marii Britanii, din Bucureşti. În treacăt fie spus, când am ajuns în fieful ambasadorului, acesta plecase deja, chemat de preşedintele Băsescu cu treburi urgente la Cotroceni. Locul şi momentul nu erau potrivite pentru o discuţie mai lungă - Vitis Metamorfosis lansa noua gamă de vinuri Fluturi&Farfalle, efect al parteneriatului Halewood Internaţional – Antinori - iar casa ambasadorului era plină de oaspeţi. Despre marchiz ştiam că e născut la Florenţa, în 1939, că a preluat de la tatăl sau frâiele faimoasei companii Marchesi Antinori în 1965, iar acum este preşedintele acesteia. Familia sa, una dintre cele mai faimoase din Toscana, produce vin de peste şase secole. Fiicele sale, Alessia, Albiera şi Allegra, ocupă posturi manageriale în companie, fiind a 27-a generaţie de producători din familie. Firma Marchesi Antinori are sediul în una din celebrele pieţe florentine, numită nu Piazza della Signoria, ci chiar Piazza... Antinori. Personalitate renascentistă, marchizul poate fi considerat cel mai autorizat ambasador al vinurilor italiene în lume, dar şi un redutabil om de afaceri, al cărui cuvânt este ascultat cu atenţie de confraţi. Marchizului i se atribuie lansarea, în 1971, aşa-numitelor vinuri Super Toscane, al căror reprezentant de seamă este Tignanello, un vin considerat de experţi aristocratic.
La discuţia cu marchizul, care s-a prelungit mai mult decât puteam să sper, a participat şi signor Rista - pe care marchizul l-a prezentat asistenţei drept "cel mai mare vinificator din România" -, ca şi prietenul Mihai, expert pe partea de new media, domeniu care, am constatat cu surprindere şi bucurie, nu-i este deloc străin marchizului. Am descoperit un om extrem de interesat deopotrivă de tineri şi de modul în care se poate comunica eficient cu aceştia, fiind la curent cu ultimele noutăţi legate de internet şi de bloguri. Asta - o spun cu tristeţe - spre deosebire de majoritatea producătorilor băştinaşi, care îşi fac un titlu de glorie din a purta ochelari de cal când vine vorba de new media.
Am început, deci, interviul, cu o întrebare "de încălzire".
De patru ori "P"
Familia Antinori personifică istoria vinului, în Italia, de 26 de generaţii. Care credeţi că este lucrul cel mai important, păstrat, din generaţie în generaţie, în familia dumneavoastră? Există ceva transmis, peste vremuri, chiar de la Rinuccio di Antinoro, care a produs vin la Castello di Combiate, în 1180?
Am să spun întâi ceea ce nu s-a transmis din generaţie în generaţie: tehnologia. Pentru că astăzi există mijloace precum know-how, cunoştinţe, utilaje, pentru a produce vinuri mult mai bune decât făceau străbunicul sau stră-străbunicul meu. În schimb, există alte lucruri, valori fundamentale, transmise din generaţie în generaţie, unde tradiţia joacă un rol important. Cum se numesc aceste valori? Încep toate cu litera "P".
Pacienţa - răbdarea e foarte importantă. Văd mulţi oameni care vin din alte domenii - petrol, imobiliare - intră în domeniul vinicol şi vor să obţină imediat rezultate. Răbdarea e esenţială, pentru că rezultatele vin pe termen lung, nu pe termen scurt.
Perseverenţa - nu trebuie să ne descurajăm când bate grindina, când vine un îngheţ. Viile cresc sub cerul liber, depindem de Mama Natură. Deci avem nevoie de perseverenţă, să depăşim dificultăţile, să ne continuăm drumul pe calea pe care am ales-o.
Precizia - pentru că meseria noastră e compusă din detalii, trebuie să fim exacţi, atât din punct de vedere viticol cât şi oenologic, cea mai mică neatenţie poate atrage consecinţe negative grave.
Ultimul "P", dar cel mai important: Pasiunea. Aceasta e o meserie pe care trebuie s-o iubeşti; şi trebuie să facem asta nu numai noi, producătorii, ci şi voi, cei care puneţi în valoare vinul.
O chestiune fiziologică
Cum comentaţi faptul că, dacă în anii '60, în Italia, consumul mediu anual de vin era de 115 litri/persoană, astăzi acest consum a scăzut la doar 45 l/persoană?
E o chestiune fiziologică. Înainte se bea prea mult, pentru că pentru italieni vinul era în primul rând un aliment. Cine lucra fizic, la ţară, pe câmp, începea să sape de dimineaţă. Ţăranii luau cu ei nişte vin şi, la fiecare jumătate de oră, beau puţin, de sete, dar şi pentru a avea mai multă energie. Era un aliment. Acum, vinul s-a transformat într-o plăcere. S-a schimbat abordarea în consum. În loc să se bea vinuri în cantităţi mari, se pune accent pe calitate, deci s-a schimbat abordarea consumatorilor. S-a schimbat şi stilul de viaţă al oamenilor, nu mai este atât de multă muncă fizică, se lucrează mai mult în birouri. La amiază, oamenii nu mai beau vin, ci un pahar de apă minerală.
Calitatea vinurilor a crescut. Deşi a scăzut consumul per capita, se beau vinuri mai bune. Cred că asta e vorba de un aspect fiziologic. Important este totuşi ca respectivul consum de 45l/per capita să nu scadă sub această limită, pentru că asta ar fi nu numai o problemă, ci şi un lucru neplăcut; ar însemna că tinerii nu mai apreciază un produs care face parte din cultura şi civilizaţia noastră. Totuşi, eu nu sunt pesimist. Cred că tinerii sunt interesaţi şi curioşi. Cred că consumul se va stabiliza la acest nivel. Vreau să remarc un fapt pozitiv: deşi în Italia consumul de vin a scăzut, pe alte pieţe, din afară Italiei, consumul de vin a crescut.
Cine ar fi crezut, cu zece ani în urmă, că Statele Unite vor deveni cel mai mare consumator de vin din lume - deşi nu per/capiţa, ci ca ţară? Că Rusia sau China vor deveni pieţe pentru vinurile de calitate? Creşterea consumului de vin în lume a compensat scăderea consumului în Italia. În fiecare an, consumul de vin în lume creşte, puţin câte puţin.
"Un segno buono"
Cu patru decenii în urmă avea loc o mare criză în sectorul oenologic, determinată de schimbarea percepţiei referitoare la vin. Credeţi că actuala criză mondială va schimba ceva în privinţa vinului sau a percepţiei consumatorului asupra vinului?
Criza durează deja de trei ani şi trebuie să spun că nu e vorba atât de o scădere a consumului de vin, cât de o modificare a preţului, mai ales în 2008 şi 2009. În particular în 2009, când vinurile cele mai scumpe au avut de suferit, dar a crescut consumul vinurilor cu preţ mai mic. Nu se poate spune că a trecut criza, dar noi am observat că lumea se întoarce spre vinurile de calitate. Nu ştiu care este situaţia la voi... Confirmăm că trendul e mai mult sau mai puţin acelaşi şi marchizul se destinde, zâmbeşte. E un segno buono, e un segno positivo... repetă il Marchese.
Copiii din sticle
E momentul să întreb care este vinul său preferat din producţia proprie, deşi răspunsul poate fi bănuit de către cei care cunosc istoria vinurilor familiei Antinori...
Vinurile pe care le produc sunt ca şi copiii mei. Dar dacă ar trebui să aleg un vin care e mai aproape de inima mea, aş zice Tignanello, pentru că Tignanello reprezintă o schimbare în agenda noastră, dar şi pentru vinurile toscane şi italiene în general. Pentru că reprezintă, simbolic, schimbul de la epoca în care se produceau vinuri după criteriul cantitativ, la epoca în care se produc vinuri de o calitate superioară. Insist: Un an anume? Marchizul ezită puţin. Poate ar fi două, sau chiar trei. Unul ar fi cel din 1975, al doilea născut din generaţia Tignanello, când am introdus prima dată Cabernet în cupaj... E un vin care, cu totul surprinzător, e încă viu. Ar mai fi cel din 2004, care îmi place mult, pentru că e un Tignanello clasic, un vin echilibrat, care se bea bine acum, dar peste 20 de ani va fi un vin extraordinar, promite marchizul. Supralicitez: Un vin preferat care nu este produs de familia Antinori? Marchizul nu stă pe gânduri: Întotdeauna am admirat şi am colecţionat marile vinuri din Bordeaux. Invecchiando, încep să apreciez şi vinurile din Bourgogne, mai ales cele albe. (Invecchiando, adică "Înaintând în vârstă", pentru că marchizul nu îmbătrâneşte... precizează, zâmbind, signor Rista) În crama personală am grandissimi vini din Bordeaux.
În care dintre cele 26 de generaţii Antinori v-ar fi făcut plăcere să vă naşteţi dacă nu aţi fi fost cel de acum şi de ce?
Veramente îmi place în generaţia asta. Ma perché, insist. Ma perchè, mă îngână signor Rista, pentru că e aici! Totuşi, marchizul continuă: Există un motiv. Anii din urmă au fost ani în care au avut loc schimbări foarte mari.
Un mare jurnalist englez, Hugh Johnson, spunea că în ultimii 30 ani au fost mai multe schimbări în Italia decât în ultimii 300 de ani. În ultimii 30-40 de ani au fost schimbări care au fost ca un ferment.
Leonardo avea un singur defect
Familiile Antinori şi Buonarotti fiind originare din din acceaşi regiune, ni-l putem închipui pe tatăl genialului sculptor Michelangelo delectându-se cu un vin marca Antinori, în 1474, înainte de a-l concepe pe fiul său, devenit ulterior unul dintre cei mai mari artişti ai umanităţii. Dacă aţi face o paralelă între arta lui Michelangelo şi vinurile Antinori, care ar fi aceasta?
Marchizul râde cu poftă, ideea îi pune imaginaţia la lucru... Perioada de care aţi pomenit a fost pentru Firenze extraordinară, scurtă, în care a existat o concentrare de genii, în toate domeniile, pictură, sculptură, inginerie, astronomie, politică, economie. Firenze era locul în care se stabilea preţul aurului, dobânzile, florinul devenise moneda de referinţă. În perioada respectivă au existat persoane extraordinare, genii între genii. Printre acestea era Leonardo da Vinci, care avea un singur defect: nu era băutor de vin! Marchizul râde din nou şi râsul său e molipsitor. Leonardo era abstinent! Cu toate acestea, a proiectat o plantaţie viticolă, pe când era la Milano, în solda lui Lodovico Il Moro. E o plantaţie modernă, se cheamă Il Vigneto di Leonardo.
Domnul marchiz are desenul şi a reconstituit plantaţia, completează Fiorenzo Rista.
Am avut în familie persoane care au început să facă comerţ în afara Italiei cu un mare curaj, făcând călătorii cu cai, fără să cunoască limba, şi care au avut succes. Sper că un pic de inspiraţie au transmis şi generaţiilor următoare. De inspirat, sigur ne-au inspirat. Trebuie să le fim recunoscători!
Ştiu că marchizul e pasionat de golf, a câştigat şi câteva turnee locale de amatori. Îl întreb, totuşi, ce pasiuni mai are. Fiorenzo Rista vrea să traducă, dar prins în vârtejul conversaţiei, i se adresează marchizului în româneşte. Vorbeşte cu avânt. Il Marchese îl ascultă, politicos, deşi nu înţelege.
Îl las pe signor Rista să dezvolte puţin ideea, apoi îl atenţionez discret: In italiano! Râdem cu toţii, marchizul cu cea mai mare poftă, după care răspunde: Îmi plac toate activităţile în aer liber, în natură. Pescuitul, vânătoarea, merg la schi, joc golf. Îmi plac şi alte lucruri: artele figurative, caut să colecţionez lucruri frumoase. Dar pasiunea adevărată e vinul!
Despre Cervogia
Ce sfat i-aţi da unui băutor frenetic de bere care nu îndrăzneşte să se apropie de vin?
Marchizul e amuzat şi râde din nou, discret. A existat un poet italian, din secolul XVII, Francesco Redi, care a scris un poem numit Bachus în Toscana. O parte a poemului e despre bere. Spune poetul:
Chi la squallida Cervogia
alle labbra sue congiugne
presto muore, o rado giugne
all'età vecchia e barbogia
(Încerc o traducere liberă: Cin' cu berea albicioasă/ Îşi atinge-a-sale buze/ Moare înainte vreme/Rar ajunge cu păr alb)
O invitaţie interesantă
Asociaţia Vestik, care va publica acest interviu, a înfiinţat recent Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizaţi, care îşi propune să promoveze vinurile de calitate. Ce sfat le-aţi da unor amatori care înţeleg vinul atât ca pe o rafinată plăcere a simţurilor, cât şi ca pe una culturală?
Voi aveţi şi un blog... spune, neaşteptat, marchizul. Da, şi două site-uri, plus o sală de degustare. Călătorim în grup, aşa cum am ajuns şi la Firenze, îi spun marchizului. Signor Antionori îmi întinde, cu un gest scurt, o carte de vizita: Sperăm să vă vedem acolo, la Firenze! Apoi revine la întrebare: Sfatul meu este să educaţi tinerii, ei sunt importanţi pentru viitorul nostru, al tuturor, prin intermediul internetului, blogurilor. Vă sugerez şi vă încurajez să continuaţi. mijloacele acestea de comunicare pentru tineri funcţionează mai bine. Vizitele în cramele producătoare sunt importante, pentru că se înţelege mai bine ce este în spatele sticlei, nu doar conţinutul, ci şi cine e în spate, cine munceşte. Flashtastingul pare interesant şi inovativ. Toate mijloacele care sunt noi şi iscă curiozitatea consumatorilor sunt importante. Degustările clasice făcute la măsuţe sunt un pic plictisitoare. Molto grazie, îi spun marchizului, care îmi răspunde, gentil: Grazie a lei! Complimenti!
Îmi dau seama că discuţia s-a prelungit câteva zeci de minute, în timp ce în jurul nostru asistenţa s-a cam retras din reşedinţa ambasadorului. Îi mulţumim lui signor Rista pentru amabilitatea de a ne fi asistat şi când îi strâng mâna marchizului de rămas bun, nu mă pot opri să îmi închipui că gestul ăsta atât de banal s-a petrecut, cu cinci secole în urmă, între un străbun de-al său şi nişte vecini numiţi Leonardo ori Michelangelo. Sicuramente, trebuie să luăm din nou drumul Florenţei, toţi "vesticii", cât mai degrabă. Spre deosebire de celelalte dăţi, acum avem ceva în plus: cartea de vizită a marchizului, pe care stă imprimat un fel de cod al lui Da Vinci la purtător. Câteva cifre care aşteaptă să ne deschidă drumurile spre esenţa universului toscan, spre plantaţia miraculoasă gândită cu cinci secole în urmă de un abstinent numit Leonardo, pentru că azi să ne bucurăm de geniul lui şi de rodul ei. Desigur, prin amabilitatea celor 27 de generaţii ale familiei Antinori!
