Înainte să ajungem acolo, am putut admira o nouă cramă care se ridică pe dealurile Drăgăşanilor. Crama Bauer, punct. Un loc care ne-a devenit deja drag, aşa în construcţie cum este, şi în care am fost primiţi, la plecare, cu aceeaşi căldură cu care am fost recepţionaţi pe domeniul princiar Ştirbey.
După Casa Bauer, pusă într-un punct al dealului din care nu poţi zări conacul Ştirbey, am ajuns la destinaţie. Ne aşteptau doamna şi domnul baron, Ileana şi Jakob Kripp, care ne-au prezentat tot-tot-tot, via, povestea, trandafirii, ba chiar şi pe măgarul Anton, marele absent patruped pe care nu am reuşit să-l imortalizăm de Ziua Bunicii.
De partea cealaltă a drumului, ni se arată o vie pe araci, metodă tradiţională de susţinere a viei deliberat aleasă de proprietari şi oenolog. La marginea viei, legat de un gard, măgarul Anton pozează pentru noi toţi ca un veritabil fotomodel. La intrare, se află vana din marmură de Carrara cu însemne domneşti recuperată de Ileana Ştirbey printr-un mare noroc: era prea grea pentru a fi furată şi stătuse cu însemnele princiare orientate spre zid. La câţiva metri de vană, găsim trandafirul Prince Ştirbey, creat de rozieristul Joseph Schwartz în 1871 şi dedicat prinţului Barbu Dimitrie Ştirbey, la doi ani după moartea acestuia.
Umblăm prin vie, iar domnul baron, gazdă şarmantă şi atentă, are grijă să ne explice, să ne povestească, să ne amuze. În vie nu vezi un fir de iarbă, totul e lucrat şi legat impecabil, florile minuscule emană un parfum discret, de Dumnezeu al viţei. Mica Toscană din Drăgăşani, îngrijită de un baron sud-tirolez, de o principesă valahă şi de un oenolog neamţ, e unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Doamna baron are grijă să-l recupereze pe Silviu, vesticul veterinar sosit cu întârziere din pricini obiective, alături de fiica sa. Mezinul vestic Mihai e paparazzo de serviciu, iar Silviu pozează ca un înger căzut cu nasul în trandafiri.
Jos, la cramă, ne aşteaptă Oliver şi Raluca, prieteni dragi. Au urmat o degustare şi un ospăţ, aşa cum am tot fost obişnuiţi. Fasole bătută, mousse au chocolat, friptură, cireşe şi câte şi mai câte. Oliver a degorjat un spumant pentru noi, era soare şi erau nori de furtună care nu mai vine pe terasa cu vedere la Olt. Apoi am tot sorbit din pahare Crâmpoşie, Sauvignon Blanc Vitis Vetus, Rosé, Novac şi Negru de Drăgăşani, toate purtând marca Prince Ştirbey, iar în final am fost serviţi cu Crâmpoşie demidulce şi cu Sauvignonasse marca Bauer.
După ce ne-am umplut portbagajele cu baxuri şi spumante, Oliver şi Raluca ne-au prezentat viitoarea lor cramă şi totodată locuinţă. A trebuit în cele din urmă să-i îmbrăţişăm şi să plecăm totuşi, cu regretul că toate lucrurile bune iau prea repede sfârşit. În afară de această tristeţe, se mai adaugă şi aceea că nu putem să onorăm invitaţia de a pedala pe Dealul Olt între cramele Ştirbey şi Avincis alături de Nicuşor Cazan, dând dovadă de Aroganţă pe bicicletă la Drăgăşani, în 15 iunie. Ne vom consola cu o degustare în dormitorul bunicii şi cu gândul la viitoarele Cellar Tales alături de prietenii noştri din Vechiul Regat.
Până să ajungem acasă, din pricina unui tir răsturnat, ne-am trezit deviaţi pe un drum de munte în zona Teregova, prilej de aventură cu hârtoape, în sate prin care n-am mai fost nicicând, deasupra unor baraje şi lacuri în care se oglindesc brazi şi vârfuri înzăpezite. Aşa, înlăuntrul acestei doze de neprevăzut, am simţit din nou că trăim cu adevărat, bifând una dintre cele mai reuşite călătoriri marca Vestik.
