Ne-am înghesuit în trei maşini, un Opel, o Skoda şi Loganul nostru de serviciu, burduşind în portbagaje undiţe şi cutii de vin, valizele de vacanţă, momeli şi paturi gonflabile. Am luat-o pe bucăţele de autostradă, pe lângă Timişoara şi Lugoj, prin Făget şi pe lângă Deva, spre Sibiu, primă destinaţie înainte de cazarea la o pensiune din Poiana Braşov.
În Hermanstadt ne-am prostit puţin în faţa unui afiş cu chipul lui Salvador Dali, ne-am dat prin Piazza Grande, am fotografiat ochii acoperişurilor, portretele unui starving artist, statuetele de la fereastră, însemnele urbane. Am luat un prânz excelent la un restaurant ales la întâmplare, unde am comandat şi un minunat Novac 2010 de la Prince Ştirbey. Concluzia este că acest oraş se află undeva oriunde în Europa civilizată. Ar fi miraculos dacă felul în care oamenii şi liderii acestei urbe au sfinţit locul s-ar răsfrânge şi asupra restului României, de dincoace şi de dincolo de Carpaţi.
Spre seară, după o întârziere cauzată de un accident cu tir intrat în casă, am ajuns la Vila Rizzo din Poiana Braşov, o locuinţă de familie cu păpuşi şi vrăjitoare, cu măşti şi arlechini în care ne-am simţit grozav. Drept pentru care am epuizat nişte sticle de vin, pe muzică slow, pregătind aventurile celei de-a doua zile de vacanţă.