Preț de o noapte, am fost vecini cu Moș Crăciun. Casa noastră pe roți era parcată la 10 metri distanță de intrarea în Santa Claus Gift s House, locul în care oricine îl poate întâlni pe Moșul. O intrare cu brăduleți și troli îi duce pe vizitatori într-un foarte interesant magazin cu suveniruri, iar o ușă lăturalnică dă într-un spațiu ușor labirintic, printr-o expoziție dedicată Crăciunului, în locul în care bătrânul cu barbă albă și tichie roșie așteaptă pe un scaun sub ochiul aparatului foto.
E ceva, nu-i așa, să-i dăruiești Celui care există pentru a dărui. Niște prieteni de-ai noștri, despre care, dacă nu ați fi de prin părțile noastre, ați zice că poartă nume de elfi, cum ar fi Avincis, Elite, Gramma, La Salina, Oprișor, Viile Metamorfosis, Villa Vinèa, Vinarte, Vincon, Wine Hunter, dar și alți prieteni cunoscuți sub numele de Casa Rusu, Haff.ro, Zooland și chiar CDViN (cu acesta din urmă avem de departe relația cea mai apropiată), cărora li s-au alăturat alți amici spiriduși pe nume Claudiu, Mariana, Mihai și... Expert, s-au gândit să ne ajute să-i facem daruri lui Santa Claus. Așa s-a materializat caravana/expediția/aventura numită Vinuri românești pentru Moș Crăciun.
Moșul real din camera cu băncuțe și pomi de Crăciun și cameră foto e la fel de spectaculos precum cel care apare în vise, în filme și reclame. E foarte accesibil, abordabil, afabil. Ar putea fi chiar real. Când i-am adus ca dar simbolic o desagă/bax/cutie de vinuri românești, ne-a pus întrebări despre toate: cum a fost anul viticol în România, dat fiind că Franța și SUA au fost atât de afectate în 2017, ce fel de vinuri i-am adus, care sunt soiurile autohtone. O voce empatică, o emoție discretă, poate momentul culminant al călătoriei noastre. I-am adăugat, la cerere, acestui moment privilegitat plăcerea de a ne poza și alături de elfa atrăgătoare care asigură buna funcționare a amintirilor, grație unui aparat foto profesional.
Altfel, ziua în Santa Claus Village s-a consumat eficient: am făcut echilibristică pe Arctic Circle/Circolo Polare/Cercle Polaire la 66°33′46.9″ latitudine nordică, am luat prânzul la restaurantul/restaurante/ristorante/ravintola/... (pe rusește nu mi-au ieșit niciodată caracterele) unde am apucat să gustăm preparate de pește apetisante, niște sarmale dulci finlandeze, un jeleu de fructe de pădure absolut dumnezeiesc. Și am folosit punctul poștal al Moșului pentru a trimite ilustrate celor dragi și mult mai sudici decât noi.
La urmă, în lumina înserării de la ora trei, am organizat și o ședință foto cu trei Crăciunițe al căror Mercedes s-a aflat întâmplător, pentru o vreme, în aceeași parcare cu noi.
On the road again, am pornit pe întuneric către Inari și ținutul Sami, pe drumul care duce apoi, prin Norvegia, către Capul Nord. La un moment dat, Cipri frânează brusc, am mai găsit un prilej de selfie: Tankavaara, care reprezintă un sat și totodată o atracție turistică de pe Golden Route/Drumul Aurului. Complexul turistic cuprinde un hotel, magazine și Muzeul căutătorilor de aur, care păstrează amintirile goanei după aur finlandeze de la începutul anuilor 30 ai veacului trecut, fiind totodată și un muzeu internațional al aurului. Aici sunt niște urși și lupi simpatici cu zăpadă pe creștete, prilej să ne dăm seama că a început ningă, că la Arad sunt plus 10 grade Celsius și aici minus 2, că zăpada e de 20 cm și că în sfârșit am ajuns în Nord. De la magazinul muzeului ne cumpărăm niște pălării de prospector. Și încă nu s-a terminat ziua, noaptea, mai găsim, în curtea unui fermier, un ren alb, adevărat, neverosimil, ce ne privește stoic în lumina ledurilor care, grație creativității lui Cipri, dublează intensitatea luminoasă a farurilor rulotei.
Oprim în sfârșit, pe zăpadă, într-o parcare din Saariselkä. Gabi gătește, la grătar!, niște cârnați de vânat de la Sâmbăteni pe care îi devorăm fără a sta prea mult pe gânduri, în compania unui vin al casei numit Cuvée Ferendia. Și adormim în pădurea de brazi și pini în vreme ce zăpada se asază ușor-ușor peste rulota noastră căreia de cinci zile îi tot spunem casă.
