Cele șapte etichete alese provin de la producători din România, Italia și Republica Moldova. Astfel, am degustat pe rând: Crama MaxiMarc Chardonnay 2016 (probă), La Salina Issa Chardonnay 2017, Antinori Tormaresca Chardonnay 2017, La Salina Issa Chardonnay Barrique 2016, Viile Metamorfosis Colțul Pietrei Chardonnay 2015, Carastelec Sophia Chardonnay 2015, Château Vartely Taraboste Chardonnay 2013.
Primul vin, al Cramei MaxiMarc din podgoria Miniș-Măderat, l-am servit decantat, în prezența oenologului Emanuele Reolon. Manu a creat un Chardonnay special, fermentat în butoaie de 700 de litri. Am căzut cu toții de acord că acest vin, îmbuteliat ca probă pentru degustare, are nevoie să șadă multe, multe luni la sticlă. Chardonnay-ul din gama Issa provenit de la crama cu plantații situate pe dealurile sub care se află Salina Turda, are prospețime și mineralitate, dar nu este neapărat unul foarte tipic. Vinul din Puglia, de la Tormaresca, o cramă care aparține grupului Antinori, e unul de top, cu mare succes la public. Fresh, nebaricat, necomplicat, te tot îndeamnă să-l consumi în vara asta înăbușitoare. Baricatul Chardonnay Issa din 2016 e blând, cuminte, catifelat, bun mai ales pentru doamne și domnițe. Am putut observa că Chardonnay-ul de Dealu Mare, al maestrului oenolog Fiorenzo Rista, coproprietar al unei crame Antinori, a fost favoritul multora. Pentru tipicitate și echilibru, pentru ținută și stil. De la Carastelec am putut degusta un Chardonnay baricat care și-a atins maturitatea și care, pentru a oferi plăcere oenofilului, poate că e bine să fie băut până la finele acestui an. Din Basarabia, un vin vechi de cinci ani, un Chardonnay superb, foarte pe gustul meu. Baricat, complex, cu viață lungă, această licoare are multe de oferit unui împătimit autentic.