Sâmbătă 19 Aprilie 2025

Un spectacol Divertisificat în odăile bunicii

Miercuri, 2 aprilie 2025. În curtea bunicii, ziua a început ca o orice zi de aprilie: mâța Missy făc...

O carte degustată: „50 de vinuri și preparate din România”

Ne-am revăzut în club cu Marinela Ardelean pentru un eveniment cu totul special: lansarea noii sale ...

Domeniul Bogdan, de trei ori în odăile bunicii

Somelierul Vlad Burugă și directorul de vânzări Dan Moldovan revin în dormitorul bunicii pentru o de...

  • Un spectacol Divertisificat în odăile bunicii

  • O carte degustată: „50 de vinuri și preparate din România”

  • Domeniul Bogdan, de trei ori în odăile bunicii

Luni, 22 Aprilie 2019 10:58

Crama Histria, terroir de Dobrogea în dormitorul bunicii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

După doi ani, Paul Fulea, proprietarul Cramei Histria, se întoarce în odăile bunicii pentru a prezenta nu mai puțin de șapte vinuri. Clubul a fost plin de degustători neautorizați, vinurile savurate de toată lumea, iar promotorul a fost răsplătit cu aplauze.

Când ne-am întâlnit la malul mării în urmă cu trei ani, Paul ne-a prezentat un Sauvignon Blanc minunat. Acest vin și franchețea proprietarului de cramă dobrogeană ne-a determinat să organizăm, un an mai târziu,  o degustare în dormitorul bunicii. Între timp vinurile sale au crescut calitativ, s-au maturat ușor în butoaiele Transilvania Bois, au trecut în sticle purtând etichete și nume inspirate și au simțit nevoia să iasă din nou în lume. În lumea degustătorilor extrem de neautorizați și de neformaliști de la Arad. Așa se face că în aprilie 2019 am organizat o nouă degustare, de data aceasta cu șapte vinuri, unul fiind probă de tanc. Astfel, Paul ne-a pregătit în ordine următoarele licori: Nikolaos Alb 2018 (Sauvignon Blanc), Ammos Alb 2017 (Sauvignon Blanc, Riesling), Ammos Alb 2018 (Riesling, Sauvignon Blanc - probă de tanc), Nikolaos Rosé 2018 (Merlot), Ammos Rosé 2017 (Cabernet Sauvignon, Merlot),  Nikolaos Roșu 2017 (Merlot), Ammos Roșu 2016 (Cabernet Sauvignon, Merlot).

După felul în care participanții au făcut comenzile după degustare, am putut observa că mai toate vinurile au fost apreciate, fiecare având propriii fani. În ce mă privește, mă declar îndrăgostit de Nikolaos Alb (bună aciditate, arome ușor estompate, gust cu vino-ncoace), de Nikolaos Rosé (vin gastronomic, puternic, aromat, cu personalitate), de proba de tanc a noului Ammos (corpolență, parfum, aciditate ridicată) și mai ales de Merlot-ul 2017 din aceeași gamă Nikolaos (tipic, complex, ușor condimentat, arome de piele și pământ, de ciocolată neagră). Pot să pariez de pe acum pe aceste vinuri și mai ales pe succesul Cramei Histria, dat fiind că am aflat filosofia de marketing a lui Paul Fulea. Un om încăpățânat dar stilat, perseverent și franc, care a preluat la Cogealac moștenirea viticolă a tatălui și a dus-o mai departe, închizând-o o dată cu vinul premium în sticle care poartă două autografe de marcă în lumea vinului românesc.

Sunt foarte curios cum se vor simți pe terroir dobrogean soiurile românești pe care Paul Fulea are de gând să le planteze pe cele 30 de hectare rămase libere. Crâmpoșia Selecționată și Negrul de Drăgășani au mai fost plantate aici, însă în chip de Crâmpoșie și Negru vârtos, soiuri aduse de coloniștii olteni la începutul veacului trecut.

Pentru Paul, „terroir de Dobrogea” a devenit o marcă pe care încearcă să o impună în lume. Este foarte mândru de drojdiile sălbatice cu care își elaborează vinurile, de faptul că acestea au cu adevărat gustul și aromele autohtone. Și, savurându-i vinurile, poți înțelege că această mândrie este pe deplin justificată.

Citit 2017 ori Ultima modificare Duminică, 12 Mai 2019 10:17
Publicitate

Pivnicer

Este duminică și ne așteaptă încă o zi fabuloasă la Faro. Dani, ocupat cu proiecte, ne-a lăsat să ne distrăm singuri. Și am făcut-o încă de dimineață, pozând și explorând piața, fantastica piață din Mercado Municipal, și pornind apoi spre feribotul orașului, Ferry Faro, pentru o călătorie epică prin lagună către plajă, Praia do Faro.

Caută

Publicitate