Imprimă această pagină
Vineri, 15 Noiembrie 2019 19:28

Cinci Savori și tot atâtea Ispite de la Crama Oprișor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Toată lumea oenofilă bine informată știe că o degustare cu vinurile Cramei Oprișor în dormitorul bunicii echivalează cu un adevărat festival de vin. Mă gândesc aici în primul rând la eficiența efortului promoțional și la rezultatele concrete în materie de vânzări. Desigur, cele de mai sus sunt valabile atunci când vorbim de vinurile superpremium ale cramei mehedințene și de Boris Ionescu ca promotor și animator.

Ultima degustare cu vinurile Cramei Oprișor a reprezentat fără îndoială unul dintre spectacolele cele mai reușite ale acestei „stagiuni” oenologice de toamnă. Multora dintre sutele de simpatizanți ai clubului li se făcuse dor de la o vreme de Boris Ionescu și de brandurile consacrate pe care le promovează, cum ar fi Passarowitz 1718, Smerenie, Eticheta Roșie, ISPITA... Poate de aceea clubul a fost arhiplin, iar Boris a avut parte de un public entuziast și dedicat, pe măsura calității vinurilor și a promotorului.

Acest succes nu este întâmplător, câtă vreme legăturile noastre cu Crama Oprișor, de orice ordin ar fie ele, afective, comerciale ori literare, datează de vreo nouă ani și au însumat, între altele, zeci de evenimente și articole dedicate, degustarea inaugurală a clubului, reportaje în viile cramei, cronici de festival, călătorii comune cu profil oenologic, pasiuni împărtășite.

Înaintea publicării acestui articol, cuvântul cheie „Oprișor” dădea 50 de rezultate pe site-ul cdvin.ro și 66 de rezultate pe vestik.ro, iar cuvântul cheie „Boris” ne arăta 18 rezultate pe cdvin.ro și 16 rezultate pe vestik.ro. Dacă punem la socoteală și articolele publicate pe blogul Pivnicer, vorbim de o audiență concretizată în sute de mii de accesări, la care fondatorii clubului au contribuit din plin. Cum plăcerea fiecărei întâlniri și cea a și savurării vinurilor marca Oprișor a fost de partea noastră, ultimul eveniment nu a reprezentat altceva decât o emoționantă regăsire.

Boris ne-a prezentat cinci vinuri de top ale cramei pe care o reprezintă, acestea fiind, în ordine: Vestitor 2015 Magnum (Cabernet Sauvignon, Merlot), Eticheta Roșie Cabernet Sauvignon 2017, Smerenie 2017 (Pinot Noir, Dornfelder, Shiraz), Passarowitz 1718 2017 (Cabernet Sauvignon, Shiraz, Merlot, Pinot Noir, Dornfelder), litera „S” din seria ISPITA – cupaj de vinuri din anii 2011, 2012, 2013, 2015. Mă gândesc că aplauzele cu care vechiul nostru prieten a fost răsplătit la final au evidențiat atât virtuțile  vinurilor, cât și prestația sa. Și, poate, au confirmat calitatea brânzeturilor și mezelurilor made in Italy care au însoțit degustarea de joi.

În ce mă privește, voi aprecia Vestitorul ca pe un vin la sticlă magnum cu excelent raport preț/calitate. Cu smerenie voi aștepta ca Smerenia leat 2017 să capete experiența învechirii pentru a o aprecia și mai mult. Eticheta Roșie 2017 e un vin clasic, deși Cabernet-ul din sticlă se prezintă extrem de tânăr și de neîmblânzit. Cu Passarowitz 1718 din același an e altă poveste, acesta o fi unul dintre vinurile mele preferate, un superlativ subiectiv: e omogen, matur, încheiat. O mândrie a oenologului și oenologiei românești. ISPITA cu a sa Savoare din spatele literei „S” mă contrariază și mă încântă. Misterul din jurul anilor și soiurilor care compun vinul adaugă un plus de vrajă. Vin măreț, pentru împătimiți... Soarbe-l și nu-l cerceta!

Citit 1799 ori Ultima modificare Vineri, 15 Noiembrie 2019 19:45