Prietenii noștri Augustin Filip și Vlad Cotelea, care promovează vinurile din portofoliul grupului Tepaso, ne-au oferit la sfârșit de septembrie una dintre cele mai frumoase degustări ale anului. Cinci vinuri, între care două spumante, un alb liniștit și două roșii, au adus în extaz un anturaj restrâns, format din oenofili autentici.
Numele Ferrari este asociat astăzi în primul rând cu un celebru producător de automobile de lux din Italia. Vreme de 25 de ani însă, la începutul secolului trecut, Ferrari desemna exclusiv un producător de vinuri de cea mai înaltă calitate. Și asta fiindcă această cramă, proprietatea familiei Lunelli, a fost fondată în anul 1902, cu un sfert de veac înaintea firmei de mașini. Cele două branduri omonime, din domenii atât de diferite, coexistă și astăzi, un mit urban sugerând încă faptul că notorietatea vinificatorilor este cea care a crescut prestigiul creatorilor de automobile... Dacă e să ne luăm după finețea vinurilor prezentate în dormitorul bunicii, toate de la crame aparținând, ca și Ferrari, grupului Lunelli, acest mit se poate transforma chiar în purul adevăr.
Astfel, ne-am bucurat pe rând de cele cinci vinuri propuse, între care și un Super Toscan, la final: Ferrari Brut Trento, Ferrari Perlé Bianco Trento Riserva 2015, Villa Margon Chardonnay 2020, Maso Montalto Pinot Nero 2019, Tenutte Lunelli Auritea di Podernovo Cabernet Franc 2016.
Cel dintâi dintre vinurile neliniștite are finețea cuminte a unui râu de munte, de munte südtirolez. Spumantul care a urmat, o șampanie autentică, un Blanc de blancs de Italia, din regiunea Trentino – Südtirol (Tirolul de Sud), ne-a cucerit prin perlajul său pur, prin mineralitate și prin aromele sale florale provenite parcă dintr-un paradis oniric.
Un Chardonnay liniștit a urmat firesc, un vin elegant, cu corp generos, untos, purtând suave arome citrice, un parfum de mere din copilărie păstrate în fânul din podul Nonnei. Acest Chardonnay a făcut multe victime mai ales în rândul doamnelor prezente, care nu s-au sfiit să-și arate feblețea.
Primul vin roșu prezentat, un Pinot Nero de la Tenuta Margon, tot din Trentino, a fost servit ușor răcit, am așteptat să se deschidă și să ne încânte simțurile cu transparența sa tipică, de culoarea unei pietre prețioase încă nedescoperite. Fructat și intens, cu postgust generos, prelung, acesta este, fără urmă de îndoială, unul dintre cele mai frumoase Pinot Noir-uri servite în odăile bunicii, în cei unsprezece ani de când există clubul.
La urmă, cireașa de pe tort, un Super Toscan, o bijuterie în toate ale sale: etichetă, butelie, conținut. Nu am mai descoperit de la o vreme, în vinurile servite, acele note de piele, de tabac, de pământ și animal specifice numai vinurilor mărețe, așa cum s-a întâmplat acum, la întâlnirea senzorială cu acest Cabernet Franc de la Tenuta Podernovo, situată lângă Pisa. Vinul final trebuie contemplat, nu e nevoie să-l asociezi cu nimic, le are pe toate în el însuși: frumusețe, echilibru, noblețe și stil.
Să mai spunem că inefabilul, extraordinarul, sofisticatul spumant vintage, al doilea vin servit, ne-a adus aminte de o degustare din anul 2017, de șampanii, pe care care am organizat-o din... furie. Atunci, prezenți la festivalul VinVest patronat de regretata Lucia Pârvu, am avut șansa să savurăm mai multe șampanii autentice, din Champagne, aduse la Timișoara chiar de fostul vicepreședinte al Asociației Somelierilor Britanici, Ronan Lieugard. În timpul unui master class, un personaj din lumea vinului românesc, de pe la o cramă moldoveană al cărei nume l-am uitat, i-a reproșat somelierului respectiv că șampaniile nu sunt reprezentative și că încearcă să le bage pe gât românilor nepricepuți niște vinuri prea scumpe. Asta a fost așa o impolitețe, ca să nu-i spunem mârlănie, încât ne-a determinat să-l invităm pe Monsieur Lieugard direct în dormitorul bunicii pentru a prezenta șampaniile cu pricina, altminteri fantastice, produse ale unei măiestrii prin excelență franțuzești.
La degustarea de vinuri din Champagne de la Arad a fost prezent atunci și Charles de Végvár, nepot al baronului Francisc Neuman, una dintre cele mai mari personalități pe care le-a dat vreodată orașul. Prin anii ’30, tânărul baronul Neuman, proprietar de fabrici și fondatorul de mai târziu al clubului ITA (UTA de azi), trimite un delegat la București cu treburi legate de afacerile sale. Îi asigură toate cheltuielile și tot confortul necesar, însă la întoarcere constată că omul, în loc să se cazeze într-un hotel și să mănânce la restaurant, a tras la o magherniță de periferie și a economisit banii destinați cazării și meselor, consumând doar pită cu clisă și ceapă, bucate aduse de acasă. Supărat nevoie mare, Francisc Neuman și-a beștelit trimisul, spunându-i: „Tu pe mine mă reprezinți când te trimit undeva, comportă-te ca atare, altfel te dau afară!”
Atitudinea angajatului baronului Neuman, precum și cea a individului din lumea vinului care a dat cu bățul în baltă la VinVest amintesc de un vechi proverb din Italia, țară obișnuită cu luxul de mii de ani. Proverbul cu pricina sună așa: „Al contadino non far sapere quanto è buono il formaggio con le pere” /„Nu-i spune moc(of)anului, dacă nu cere, cât de bună e brânza cu pere”. Această zicală își are echivalentul în expresia românească: „Ce știe mocanul la ce-i bun șofranul?...” și exprimă, în esență, atât de multe oportunități ratate de unii, din prejudecată, neștiință, parcimonie sau chiar prostie.
Să ne întoarcem însă la oile, licorile și bucatele noastre, spunând că vinurilor Lunelli le-au fost asociate platouri cu brânzeturi, salamuri, măsline și dulcețuri apetisante provenite tot din Italia, dar și lasagna și mousse au chocolat elaborate cu pasiune de chef-a clubului, Adina. Între delicatese, trei gemuri picante, anume de servit alături de brânzeturile pregătite...
O bună parte dintre participanții la degustare, între care ne numărăm și noi, fondatorii CDViN, au o legătură directă cu vinurile și cu una dintre cramele prestigiosului grup Lunelli, anume cu Tenuta Castelbuono (Carapace) din Montefalco, Umbria. Operă a marelui artist Arnaldo Pomodoro, această uriașă construcție are forma unei carapace și este unica sculptură din lume locuită. Am vizitat-o în urmă cu doi ani, în timpul unui voiaj de pomină, care ne-a purtat vreme de unsprezece zile prin Austria, Italia, Croația și Ungaria.
Această excursie, precum și vinurile din degustarea propusă de Tepaso, au fost precum o brățară, o broșă, un inel din argint cumpărate din Florența, de pe Ponte Vecchio. Un lux pe care și-l poate permite oricine într-o viață, cu condiția imaterială să-i înțeleagă sensul.
