După câteva războaie și o pandemie, toate parcă veșnice, neterminate, încercăm să ne reluăm ritmul de oenofili pătimași. Ne regăsim la București, pentru ediția de toamnă a Festivalului RO-Wine, admirând, de la etajul zece al unui hotel de lux, întreaga devenire a capitalei noastre. Iar de la sol, savurăm a 13-a ediție a Festivalui RO-Wine, eveniment multiianual la al cărui început am contribuit și noi, jurnaliști cu patalama, degustători cât se poate de neautorizați.
Poate că ați observat, poate că nu, dar capitala noastră s-a transformat frumos în ultimele trei decenii de libertate. Un cuvânt cheie caracterizează perfect acum atât Bucureștiul, cât și Festivalul RO-Wine: Energie! Și nu vorbesc aici neapărat de caii putere ai mașinilor din parcarea Fratelli Studios, aflată la capătul străzii numite atât de nepotrivit, acum, Glodeni. Vorbesc de ritmul și de inimile participanților și expozanților, de cei care țin să fie acolo de fiecare dată, de cei care nu întreabă cât costă ceea ce comandă, de cei pătimași și pricepători.
Începută vineri, 13, octombrie, 2023, a 13-a ediție a Festivalului RO-Wine a avut parte, poate, de ceva mai puține standuri decât în primăvară, dar a adunat cu siguranță tot atâția împătimiți ai vinului de pretutindeni. Între aceștia, ne-am numărat și noi, cinci membri ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați din Arad, părinți și copii fondatori ai primului club din România care are ca obiect predilect de activitate promovarea vinului românesc.
Am avut plăcerea să călătorim auto de la Arad la București, via Valea Prahovei, cu „escală” la Râșnov, într-un Land Rover Discovery 2020 condus de unul dintre părinții fondatori ai CDViN, geniul nostru IT-ist. Pentru ardeleni, drumul către București rămâne la fel de nedezvoltat precum de dezvoltată e capitala noastră! Și parcă ne impinge să o luăm în altă direcție, adică nu spre est, și nu spre sud...
Și totuși, noi știm că un bun loc de popas și de mas, adică de masă, se găsește la Râșnov, la restaurantul cu nume atât de italian Antichi Sapori. Servire promptă, prețuri prietenoase, loc potrivit pentru ardelenii și bănățenii mărginași care dau pe aici în drum spre centrul excentric al țării.
După 34 de ani (treizecișipatrudeani) de la căderea comunismului, tot facem nouă ore până în Capitală, cu tot cu masa de prânz, inadmisibil! Valea Prahovei e o rușine națională în materie de infrastructură. Un semn de neputință. De conducători tonți ori rău intenționați. De impotență și de impotenți la vârf.
Mergând înainte, pe autostrada de Ploiești, putem constata că intrarea în București, care ne duce în zece minute în cartierul Floreasca, atât de aproape de festivalul nostru de pe malul unui vast lac, seamănă cu ceea ce ar trebui să fie calea de acces către un mare oraș, către un megalopolis, către o capitală europeană.
Cazare excelentă, oraș care trăiește într-un ritm frenetic, zeci, dacă nu sute de macarale, ceva se schimbă în și mai bine. La festival ajungem vineri seara, direct la lansarea de carte a Marinelei Ardelean. Aici suntem iar acasă, ne întâmpină chiar Fratelli, adică frații Liviu și Mihai Popescu, gazdele evenimentului, Valeriu Stoica, alt mare prieten al clubului, și, bineînțeles, Marinela, autoarea, prietena noastră cu care împărtășim de un deceniu aceleași valori oenofile. Câteva zeci de apropiați veniți de pretutindeni asistă, în compania celui mai bun spumant de la Foss Marai, la lansarea unui nou volum al Marinelei, Țara și vinul, scris în stil academic, așa cum i se cuvine unei lucrări de doctorat. Editorul Bogdan Hrib și distinsul profesor Valeriu Stoica, autorul prefeței cărții, punctează asupra tematicii, apoi vorbitorilor li se alătură Liviu Popescu, unii dintre cei mai importanți parteneri ai Marinelei și totodată unul dintre promotorii proiectului de țară numit Vinul românesc.
O fotografie în oglindă ne suprinde pe toți, actori ai piesei având ca subiect pasiunea noastră comună. Autografe, dedicații, efuziuni, nici nu mai apucăm să degustăm ceea ce urmează. Cina o luăm, ca de obicei, la Ethic Wine, restaurant de care ne leagă multe dintre întâmplările trecute și, sperăm, dintre cele viitoare. Mâine, sâmbătă, e zi completă de festival.
Am întâlnit, la RO-Wine, dar și în sala de mese a hotelului în care am fost cazați, atât oaspeți din Israel, cât și oaspeți arabi, parcă ajunși aici, la București, în urma ultimului conflict sângeros din Orientul Apropiat. Cu toții am fost cu ochii pe ecranele televizoarelor care prezentau evoluția în direct a unei dureri parcă fără de sfârșit, rezultată din ceea ce pot să-și facă oamenii, unii altora, în numele unor valori care au din ce în ce mai puține legături cu umanitatea.
Sâmbătă, însă, e zi de pace la București și la festival. Am întâlnit zeci de amici, lista e atât de lungă încât nici nu mai îndrăznesc să o înșir aici. De vinuri, îmi amintesc că am început, în mod nefiresc, dar extatic, cu un Amarone Costasera la un stand Masi, acolo unde Virgil Ianțu avea paharul prea plin. Că nu am ratat standul Ferrari, unde tânărul nostru prieten Vlad Cotelea ne-a servit cu grație și cu cantitatea potrivită din fiecare vin. Nu puteam să ignorăm nici standul Frescobaldi, cu promotoarea sa activă și foarte profi, care ne-a oferit și un extraordinar Nipozzano.
Între marii cunoscuți cu care ne-am reîntâlnit și îmbrățișat, Marinela Ardelean, Valeriu Stoica, Radu Rizea, Liviu și Mihai Popescu, Dan Balaban, Fiorenzo Rista, Mihnea și Matei Olariu, Betty Darabont, Victor Deleanu, George Măluțan, Nicu Timofti. I-am revăzut pe Silvia Palașcă, Vasile Ghimpu, Cristian Cetățeanu, Mihai Vasile, Irinel Macici, Marian Timofti, Ovidiu Maxim, Dan Micuda și pe mulți alții.
Vă mărturisesc că am zăbovit destul la standul Darabont, acolo unde Betty a fost una dintre cele mai plăcute gazde pentru grupul CDViN. Că am luat la rând vinurile DeMatei, care pentru noi tot cu Vinarte și cu Prince Matei rimează. Că nu i-am ocolit pe promotorii de la Tirol, Valea Eden, în frunte cu Roberto Scarafoni, pe cei de la Crama Drăgași, pe extraordinara echipă de la DFR – patroni, promotori -, pe amicii Adrian Pașca și Johnny Faur de la Balla Géza, pe atâția alții nepomeniți aici. Că i-am reîntâlnit pe Dan Bundur (Vinimondo), pe Vica Necula (cea care a părăsit lumea vinului), pe oenologul Cramei La Salina, Ovidiu Maxim, unul dintre marii absenți din degustările CDViN de după pandemie.
Între vinurile remarcate, spumantele la sticlă și magnum de la Foss Marai Strada di Guia, Patima după Matei Fetească Neagră 2020, toate licorile de la Masi, Frescobaldi și Ferrari, rosé-ul de Valea Eden, Projekt-urile de la Darabont, Viile Metamorfosis Merlot Cantus Primus 2020 și atât de multe altele, care nu mai încap aici.
După atât de intensa degustare de vinuri și prieteni, am pornit agale, adică legănat, spre casă, numită de-acum Courtyard by Marriott. Hotel excelent, cu restaurant de top, numai bun de servit cina. Asta am și făcut, înainte de nani și de regretul că trebuie să părăsim această poveste.
Ne așteaptă, de dimineață, 600 de km de parcurs spre casă, masa la Taverna Sârbului de la Dunăre și supărarea și așteptarea că țara asta trebuie și poate să facă, în sfârșit, legătura rapidă între capitala sa și toate provinciile istorice. Între acestea se numără, fără îndoială, și Banatul, și Transilvania, bucăți de țară obișnuite cu civilizația altora de ceva mai multă vreme, de mult mai multe veacuri...
Galerie foto: Antichi Sapori, București, Ethic Wine, Festival, Pe drum, Taverna Sârbului
