Ajunşi, în fine, la conacului familial, am constatat că realitatea depăşea cu mult aşteptările fiecăruia dintre noi. Că soţii Cristiana şi Valeriu  Stoica chiar au reuşit să redea farmecul de altădată al podgoriei, faimoasă în regiune, şi nu numai, în sfârşitul de secol XIX - mărturie stau medaliile de aur cu care s-au întors acasă vinurile de la Expoziţia Universală de la Paris, în anii 1867, 1889 şi 1900.

De fapt, rădăcinile tradiţiei viti-culturale, coboară mult în istoria locului. Mănăstirea Dobruşa, aflată la mică distanţă, a fost ridicată în secolul al XV-lea, fiind renumită şi datorită  propriei sale plantaţii de vie de pe colină. Astăzi, cele 30 de hectare ale dealului sunt acoperite cu vie, care îşi înfige la rându-i rădăcinile de zece metri într-un sol din argile fine, cu urme de calcar. De aici ies, în fiecare toamnă, vinurile Avincis.

Ştiam deja istoria locului, că mama Cristianei Stoica şi-a petrecut vacanţele în copilărie aici. Că Maria Râmniceanu, străbunica doamnei Cristiana, împreună cu soţul ei, Iancu - numit în 1914 “Ofiţer al Armatei Române” de către Ionel Brătianu -, au investit, în 1927, bani frumoşi în construirea unui conac în stil neoromânesc. Dar am fost impresionaţi să vedem că în cea mai modernă cramă din România, primii ctitori ai familiei sunt la loc de cinste, privind serioşi înspre ochiul magic al aparatului de fotografiat cu trepied şi placi şi burduf. Au colţişorul lor în spaţiul arhitectural al cramei, de unde îi scrutează atent, din rame, pe vizitatori, cântărindu-i parcă din priviri, din universul sepia.

Cercetând stilul brâncovenesc în care au construit Vila Dobruşa, nu poţi să nu te gândeşti, măcar o clipă, că inspiraţia familiei Stoica de a-l alege pe arhitectului Alexandru Beldiman ca restaurator al conacului familial - şi, mai departe, ca şi creator al noii crame - o bijuterie a arhitecturii contemporane! - li se datorează măcar în parte, şi străbunilor.
Restaurarea vilei şi schimbarea la faţă a domeniului s-au desăvârşit la doar cinci ani depărtare de momentul în care Cristiana  şi Valeriu Stoica reveneau pe domeniul familiei, în apropierea localităţii Drăgăşani.
Domeniul s-a transformat neverosimil. Crama - o navă concepută pe planşeta arhitectului s-a materializat pe coama dealului Dobruşa. Zidurile i-au fost placate cu calcar de Arnota, iar gazonul care urcă până pe acoperiş o integrează perfect în atmosfera locului. Dar despre cramă nu se poate vorbi doar ca obiect de contemplare estetică. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Chiar dacă împrejurimile şi estetică arhitecturală îndeamnă mai degrabă la reverie, totul a fost proiectat cât se poate de pragmatic: circulaţia fluxurilor prin gravitaţie, tunelul şi rampa de acces în domeniul subteran sunt astfel construite încât să garanteze o calitate a vinificaţiei fără cusur.

Pentru noi, cel puţin, a fost o experienţă neaşteptată, deşi, teoretic, cunoşteam locul din fotografii şi din descrieri. O experienţă pe care ne-am dori să o repetăm cât mai curând! Şi asta nu numai datorită vinurilor Avincis...