Inevitabil - după evenimentele oenologice marcante petrecute cu o zi în urma - echipajul format din mai mulţi membri ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi o ia pe un alt drum, care ne scoate pe coama unui alt deal. Ne bucuram însă, pentru că din acest loc ni se oferă o panoramă unică a domeniului familiei Stoica. Putem astfel să admirăm, nestingheriţi, din depărtare, ansamblul arhitectonic, neverosimil în pustietatea din jur. Facem cale întoarsă și, la indicatorul către Avincis, cotim dreapta. Iar de această dată rulăm pe drumul corect.
Revenim la cramă, pentru a cumpăra pentru clubul nostru arădeano-timișorean câteva din vinurile degustate cu o zi înainte. Suntem întâmpinați de Angela, directorul de marketing al cramei. Îl găsim pe Ghislain Moritz, oenologul AVINCIS şi, nu în ultimul rând, soțul Angelei, echipat ca pentru o zi obişnuită de muncă în vie şi în cramă.
Pentru că în frenezia zilei dintâi am ratat turul oficial, Ghislain ne-a oferit privilegiul unui "tour privé”, printre baricuri și cisterne de inox.
Ne-am plimbat printre cisternele de inox cu gradație de nivel și sistemul hi-tech de îmbuteliere a vinului, după care am coborât un nivel cu un lift de marfă și am ajuns în locul unde vinul se odihnește liniștit în baricuri.
Spre deosebire de turul oficial, am preferat explicațiile în limba franceză, pentru a ne bucura de subtilitățile jargonului ”professionel” al oenologului. La un moment dat ne-am oprit la o cisternă, iar ghidul nostru s-a făcut nevăzut timp de un minut, după care s-a întors cu patru pahare de vin. Ce a urmat, este ușor de ghicit: am degustat din micile secrete ale oenologului. Taine pe care, de această dată, le vom păstra doar pentru noi. Peste câțiva ani, aceste mici secrete se vor așeza și desluși, iar vinurile din cisternă îşi vor revela personalitatea. Dezvăluim, totuşi, ceva: noi deja avem un vin favorit, pe care-l aşteptam cu nerăbdare să apară în anul care vine.
Din păcate drumul Oltului e lung, și până în Arad, respectiv Timișoara, ne așteaptă o călătorie de câteva ore în coloană la viteze ridicole pentru o țară europeană, fapt ce ne obligă să ne luăm rămas bun.
Plecăm cu speranța că la anul vom fi ajuns la Vilă Dobrușa după ce am străbătut țara pe autostrada acum în construcție. Nu e o glumă, pur şi simplu suntem nişte optimişti incorigibili!