Vineri 18 Iunie 2021

La un pahar de Cadarcă din vie centenară, în cincisprezece prieteni

Cea mai recentă degustare cu vinuri maghiare în dormitorul bunicii ne-a oferit surpriza întâlnirii c...

Două crame, zece vinuri, un singur Răzvan

Plus accesoriile, aș zice, adică frapiera cu inscripție, testevinul, sabia și chitara lată... Someli...

Relaxare cu supertoscane în dormitorul bunicii

După încă o etapă de închidere pandemică lungă precum un veac de singurătate, Adrian Pașca se întoar...

  • La un pahar de Cadarcă din vie centenară, în cincisprezece prieteni

  • Două crame, zece vinuri, un singur Răzvan

  • Relaxare cu supertoscane în dormitorul bunicii

Vineri, 22 Iunie 2012 08:35

Voiaj de plăcere prin Gugulania către Balcania, în căutarea Cramei Oprişor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Ultima călătorie de vrere şi de plăcere a grupului Vestik s-a derulat pe parcursul a vreo şase sute de kilometri dus-întors, din târgul Aradului şi până într-o Oltenie de margine. Am făcut-o de dragul vinurilor de la Oprişor şi al amintirii a ceea ce a fost mica, minuscula Turcie numită Ada-Kaleh.
Dacă nu stai să te gândeşti serios, dacă nu scormoneşti prin memorie ori prin atlase geografice, judeţul Mehedinţi nu-ţi spune prea multe. E peticul acela de pe hartă cu multă Dunăre, ca o cizmă întoarsă, care colorează harta sud-estică a României. Mai ştii că pe-acolo se află oraşul Drobeta Turnu Severin, care de-acum are echipă de fotbal în prima divizie, că tot acolo găseşti Porţile de Fier şi că, dacă treci puţin graniţa în Dolj, dai de minunea de la Maglavit.

 

Dacă te gândeşti însă mai bine, te miri şi te indignezi că o anume minte îngustă de tovarăş de la sud de Carpaţi, care a conceput judeţele RSR, a trecut Orşova, oraş de la graniţa sudică a Banatului istoric, în judeţul ăsta oltenesc oarecum asemănător cu ce avem prin părţile noastre şi totuşi atât de diferit.
Da, Mehedinţiul e un fel de Banat amestecat cu un colţ de Oltenie şi aşezat de-a lungul Dunării, la un capăt de Carpaţi. În sudul Banatului, sărbătorii de Rugă i se spune Nigee, echivalentul Nedeii olteneşti. Şi peisajul seamănă foarte mult în zona de deal şi de munte, chiar dacă limba şi portul sunt uşor diferite. Am putut observa toate astea la vreun popas ori din goana maşinii, pe toată porţiunea dintre Caransebeş şi Drobeta Turnu Severin.
Eu unul, ca pui de bănăţean din Timiş, sunt de-a dreptul îndrăgostit de Gugulania, de Banatul sudic, de turlele bisericilor sale, de oraşe precum Caransebeş ori Vârşeţ, de căpiţele de fân de la munte, de oamenii blânzi de aici, atât de diferiţi de semenii lor de mai la sud ori de mai la est. La toate astea mă gândeam în vreme ce Mihai, mezinul Vestik, conducea şontâc-şontâc Loganul său în spatele TIR-urilor, pe serpentinele munţilor. Dan strângea în mână o doză de Coca-Cola cu un concurs legat de Campionatul European de Fotbal iar lidera de necontestat a grupului, Pivnicera, visa cu ochii deschişi privind peisajul însorit al acestei întâmplări.
Când privirea întâlneşte Dunărea în sfârşit, toate aceste graniţe reale şi imaginare pe care le desenezi în minte dispar însă ca prin farmec şi te cuprinde o încântare prostească, o exaltare turistică tipică românului care-şi traversează ţara şi-i priveşte frumuseţile naturale de la o distanţă suficient de mare care totul să i se pară perfect. Dunărea! Câtă splendoare! Şlepuri, vapoare şi barje, pe calea de apă care taie munţii în două şi traversează această ţară imensă şi totuşi atât de mică de la sud de Carpaţi care ar fi trebuit să se numească nu Valahia, Serbia, Grecia ori Bulgaria, ci chiar Balcania. E foarte interesant, Carpaţii au fost mereu o graniţă geografică şi mai ales psihologică greu de trecut chiar şi pentru românii din părţile noastre. Dunărea, nu. Marele fluviu a fost vehiculul perfect pentru năravurile balcanice, vărsându-le în mare, în voia curenţilor care duc către Bosfor şi iar se întorc pe ţărmurile valahe, într-un circuit fără de sfârşit.
Cu toate acestea ori tocmai de aceea, călătoria prin părţile astea e una cât se poate de pitorească. Pe malul celălalt al fluviului vezi acuarele cu case şi biserici sârbeşti de care te desparte întinderea albastră a Dunării pe care alunecă vapoare încărcate cu fier vechi şi cauciucuri uzate. Cineva a îmbrăcat dealurile noastre în ciment şi parcă toată paragina de pe mal e de vânzare. Şi toate pot fi admirate în ochelarii lui Mihai, şoferul nostru entuziast, IT-ist cu diplomă şi somelier neautorizat. Macaralele uruie, maşinile bârăie, asfaltul arde, părăsim Dunărea şi intrăm pe câmpia mehedinţeană străjuită de dealuri molcome pe care Altcineva a aşezat păduri şi crame şi pricinile pentru care am făcut drumul ăsta de patru ore pe canicula de iunie.
Boris, unul din personajele principale ale degustărilor noastre, cu Octavia sa de serviciu pe care scrie REH şi www.crama-oprisor.ro, ne aşteaptă într-o localitate oarecare pentru a ne ghida, pe drumul de Maglavit, spre crama unde s-au născut Passarowitz 1718, Nenumita şi Cutia Paleologu. El ne-a arătat pentru o secundă şi Crama Vinarte, ducându-ne însă în goană către destinaţia finală. Acolo începe însă o altă poveste, de spus în cuvinte, arome şi imagini, într-o postare viitoare, aici ori pe un alt site ori blog al Clubului Vestik.

 

Citit 7190 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2013 16:47
Publicitate

Pivnicer

Nici nu mai știu de câte ori am fost la Zooland Sâmbăteni, paradisul demn de Arca lui Noe al lui Gabi Mohaci. Știu doar că, dacă dai căutare după cuvintele cheie corespunzătoare, vei găsi cel puțin douăzeci de articole pe cele două site-urile și pe blogul clubului. Ultima aventură la Zooland a fost o degustare în jurul unui ceaun cu tocăniță, avându-l pe Herbert ca dirijor principal hedonist.

Caută

Publicitate