Pe e-mail, programul gastronomic al celor două zile de festin arăta astfel: Vineri, 13 iulie/Cina/Salată de vară cu piept de gâscă, pâine prăjită, dressing de iaurt, rodii şi limes/Prăjitură de ciocolată neagră cu îngheţată de zmeură; Sâmbătă, 14 iulie/Brunch/Selecţie icre (somon, caviar capelin, ştiucă), pâine prăjită cu unt/Tartar de somon cu capere/Somon marinat/Somon prăjit în unt/Doradă cu unt de salvie şi orez basmati cu coajă de lămâie/Cina/Muşchi de vită cu piure de cartofi cu rozmarin, sos de vin roşu cu ciocolată neagră/Italian finger food antipasti/Terină de foie gras, peltea de gutui şi reducţie de suc de struguri cu mentă.Totuşi, am avut plăcerea să gustăm somonul în seara de vineri, iar icrele a doua zi.

Cât despre programul oenologic, am degustat vinuri liniştite şi neliniştite, albe, roşii şi rosé, din cinsprezece ani diferiţi, din ultimele cinci decade, din şapte ţări de pe trei continente. Cel mai tânăr vin a fost din recolta anului 2009, iar cel mai vechi din cea a anului 1964.Iată structura degustării, cu notele aferente fiecărui vin:

Vineri, 13 iulie

Soiuri albe neobişnuite

Rotgipfler 2000, J. Staddlmann, Austria: Un dulce care se opreşte la timp, din borcanul cu gem de gutui al bunicii. Ar trebui să născocesc un fruct pentru acest vin. El însuşi este însă un fruct care a ţinut 12 ani, pe dulapul, pe credenţul bunicii. Postgustul dulceţii nedulci de portocale păstrate mulţi ani de dragul cumpătării şi al nepoţilor. Ne întoarcem în anul 2000 şi chiar în copilărie.
Grüner Veltliner 2004, Birgit Eichinger, Austria: Măr verde învechit în fân. Am auzit că unii simt fructe de mare în el, că amoniacul e de vină. Peltea şi pelin şi alte fantezii, un amărui de la codiţa unei smochine nu foarte reuşite. Posgust amar, un pic alungător. Pentru unii, amintiri cu inimiare din Germania. Limbajul grupului, Cellar Tales.
Vitovska 2009, Eddie Kante, Italia: Unt şi coajă de miez de nucă veche de nişte ani şi poate un grapefruit sărat. Gust salin, de citrică de la malul mării. Un rest foarte vag de dulce, lămâie cu sirop în linguriţă.
Ribollla "Amfora" 2005, Gravner, Italia: Nu ştiu cu ce să-l asociez. E foarte el însuşi. Astringenţă, tanini de alb. Te îndeamnă să-l debarasezi şi nu prea. L-am golit dar am rămas cu postgustul. Adică am băut un vin milenar, pe gustul predecesorilor de dinainte de Cristos. Prefer atunci să mă întorc în prezent, la vinurile mileniului III.
Côtes du Jura 2003, Berthet-Bondet, Franţa: Nu am cuvinte. Foarte vechi pare. Cu gust de alune, dar nu prăjite, ci crude, chiar de coajă verde de fruct de alună. Ori poate şi de vişină veche, din vişinată păstrată cu anii. Sâmbure de vişină din vişinată învechită.
Vouvray "Le Mont" 1996, Huet, Franţa: Măr verde, nedezvoltat, crud. Are totuşi 16 ani. Aciditate veşnică. Filozofia vinului a cărui viaţă nu se sfârşeşte niciodată din pricina acidităţii. Oliver povesteşte despre un maestru oenolog, care astăzi nu mai e printre noi. Cum s-a adus în pivniţă şi cum a adus un vin alb vechi, punându-l să ghicească anul. Părea foarte proaspăt, în ciuda aspectului sticlei. Poate 1960, a încercat Oliver. Mai scade, mai scade, i-a spus maestrul. Era din 1909. Un adevărat ritual de iniţiere. Mă gândesc că experienţa personală, iniţierea, e mai importantă decât orice asociere chinuită cu tot felul de fructe şi legume concrete, cu nuci verzi şi gulii şi alte bazaconii. Metafizica vinului.
Gewürztraminer Grand Cru "Sonnenglanz", Bott-Geyl, Franţa: Sirop de mugur de pin şi chiar fagure de miere, ceară amestecată cu miere. Gutuie coaptă, zaharisită. Şi un premiu pentru aspectul sticlei. Dumnezeule! Un vin din 1988. La noi nici nu căzuse comunismul. Dulceaţă de portocală din Anglia, zice Oliver. Dulceaţă citrică.

Vinuri roşii cu caracter puternic

Terrano 2005, Eddie Kante, Italia: O fi de vină desertul servit, dar nu mă convinge. Îmi dă impresia de prea mult alcool. De fapt, zice Oliver, e vorba de aciditate. Vorbim de principala calitate a unui vin pretabil la învechire. E un vin frust, direct, puternic, de caracter, poate chiar ţărănesc. Exprimă şi caracterul oamenilor care-l produc. Nu e pe gustul meu. Şi mă întorc atunci cu gândul, plin de plăcere, la vinul alb al lui Eddie Kante.
Cuvée Prestige 1998, Chateau Montus, Franţa: Cireasă amară şi pământ ars şi gust amărui de sâmbure de caisă. Buchet de magiun, de prune uscate, de coajă de poamă uscată. Şi, poate, de coajă de măceşe. Tanini, ciocolată amăruie, cacao. Vorbim foarte mult despre el. Pesemne din cauza complexităţii. Mihai vorbeşte de spargerea în dinţi a sâmburilor de strugure. Cea mai plastică şi cea mai şui comparaţie
"The Fifth Wave" Grenache 1999, Langmeil, Australia: Aciditate pregnantă, mentă şi coacăze. Postgust prelung, generos. Lămîie verde, lime. Buchet complex dar cuminte. Oliver ne ţine o lecţie despre aciditate. O consideră apanajul maeştrilor oenologi. Nu ştiu. E o plăcere masochistă. Un vin remarcabil, pe care să ţi-l aminteşti din tot restul. Dar nu ştiu dacă-l şi pot iubi, chiar dacă îl reţin.
Amarone della Valpolicella classico, Tedeschi, Italia: Un vin către finalul vieţii sale, cu alcoolul încă bine strunit. Dă o impresie soft la început, apoi te cuprinde în mreje. Plasat la sfârşitul seriei parcă pentru a pune mai bine în valoare vinul anterior. Lecţie despre alcool şi echilibru. Din cauza lui, aleg Grenache drept vinul roşu al serii.

Sâmbătă, 14 iulie

Spumante

Blanc de Blancs Grand Cru brut 2004, Hervé Dubois, Franţa: Nu am cultura şampaniei. Totuşi, nu pot spune că aş face o pasiune pentru acest Grand Cru. Oliver îi aduce elogii. În gheaţă, prin transparenţa frapierei, sticla are ceva magic. Cum nu găsesc cuvinte pentru descrierea vinului, mă mulţumesc cu imaginea. Legat de presiunea din sticlă, cineva face o comparaţie deplasată cu pneurile de la maşină.
Rosé "Terres Rouge" brut 2004, Jacquesson, Franţa: M-am îndrăgostit de culoare, însă vinul mă dezamăgeşte. Oliver zice că e prea mult lemn. La şampania lăudată să nu te duci cu sacul. Ne consolăm cu creveţi şi cu peisajul oltenesc.
Grand Cru "Cuvée 1670" brut 2002, Autreau de Campillon, Franţa: Unii găsesc odori de ceai, alţii, mai profi, de coajă de pâine proaspătă şi alune. "Trebuie să mergem acolo", spune stăpânul vinului, către stăpână. Acesta e şi laitmotivul nostru în grupul Vestik, atunci când descoperim un vin interesant: "Trebuie să mergem acolo". Poate că parfumul, buchet, există numai prin el însuşi, trebuie să-i dăm un nume propriu şi să raportăm restul la el. Vom spune: această şampanie are buchet de Grand Cru "Cuvée 1670" brut 2002, Autreau de Campillon.
Brut nature 2000, Turo d'en Mota, Spania: Cea mai lăudată, comentată, savurată şampanie. Mă rog, spumant. Mă rog, cava. Toată lumea vorbeşte de unt şi alune, de un buchet asemănător cu al unui dintre vinurile de ieri, Côtes du Jura 2003, Berthet-Bondet. Eu am găsit cafea la început. Alţii zic de cartofi încolţiţi. Vine vremea pentru pauză şi pentru doradele lui Oliver.

Stiluri diferite de Chardonnay

Chardonnay "unwooded" 2006, Cape Vale, Australia: Light, tipic în buchet, foarte plăcut pentru vârsta sa. Un pic de petrol. Alţii descoperă şi banane. Poate, dar foarte coapte. Mihai, nepotul IT-ist, zice că l-ar bea în fiecare seară. Un păhărel. Unul dintre cele mai simpatice vinuri servite până acum, aici.
Chardonnay "Reserve" 2006, Vergelegen, Africa de Sud: Buchet splendid. Oliver: "Un Chardonnay lucrat ca la carte". Alţii descoperă aroma unei prăjituri gătite de mama, acasă. Eu nu simt nevoia să-l împart cu vreo mâncare. Îmi ajunge în sine, e complex şi plin.
Clos du Cromin 2000, Moillard, Franţa: După Chardonnay-urile din Lumea Nouă, cu acest vin trecem nu la altă ţară, nu la alt continent, ci la altă planetă a vinului - Franţa. Unii disting marţipan şi nuci verzi în el. Eu văd o subtilitate a învechirii, e încă proaspăt după 12 ani. Maestrul vorbeşte prin vin. A creat ceva durabil. Poate fi vinul acestui festin.
Puligny-Montrachet 1er Cru 1992, Louis Latour, Franţa: Trăieşte după douăzeci de ani. Postgust foarte complex. Unii simt alune prăjite, fistic şi unt. Eu, mesajul oenologului: am creat o capodoperă. Nu pot asocia fructe acestui vin. Nu-l pot povesti. Mă mulţumesc să pozez bloggeri pozându-l. Povestea continuă. Oare cum se simte vinul înlăuntrul sticlei sale în timp ce-l fotografiem de zor, din toate unghiurile?

4x'95 "Red France"

Beaune 1995, Maillard: Vişină macerată dintr-o vişinată mai veche. Ciuperci uscate. Unii au alte fantezii: camfor, alifii chinezeşti. Să fim serioşi. Nas tipic de Pinot Noir. La urma urmei, adulmec aroma anului în care mi s-a născut fiul.
5ième cru classé 1995, Lynch-Moussas: Buchet complex, vişina mai puţin învechită, dar şi prune uscate şi magiun, vag, poate chiar coajă de măr uscată. Îl aşez în topul meu subiectiv al vinurilor zilei. Boia, conduiment clasic.
Châteauneuf-du-Pape 1995, Paul Jaboulet Ainé: În declin, aciditate volatilă, miros de dop, culoare de îmbătrânire. Ba chiar a murit.
Hermitage "La Sizeranne" 1995, Chapoutier: Mentol, eucalipt, piper. Un vin foarte altfel decât toate celelalte.

4 decade de Barolo

Barolo Bricat "La Gramolere" 1996, Manzone: Un vin superb, condimentat, puternic. Unii zic de piper şi ciocolată neagră. Am ajuns aproape de finalul degustării. Papilele receptează accentuat condimentele. 
Barolo "Ciabot Mentin Ginestra" 1988, Domenico Clerico: Exclamaţii de uimire, superlative, extaz. Oliver zice că e rarisim, "un Barolo la punct, dar la punct!" Pentru mine e dincolo de cuvinte. Aşa că mă pregătesc să încetez să mai scriu. Poate doar nişte puncte, puncte, puncte ...
Barolo Riserva 1975, Borgogno: Mihai răcneşte de plăcere. O emoţie veche de 37 de ani! Un fior dintr-o atât de îndepărtată decadă. Cineva face gluma serii: "Degustăm cu SMURD-ul la masă!"
Barolo 1964, Robba: Barolo e VINUL!

Dulce nemţesc

Riesling Beerenauslese 1992, Hans Lang: Ambrozia finală.

POST-SCRIPTUM, POST-TASTING. Barolo ar fi luat naştere în urmă cu vreo două sute de ani, atunci când marchiza Giulietta Colbert Falletti s-a apucat să creeze vinuri din struguri Nebbiolo. Numele acestui soi de struguri cultivat în Piemont ar veni de la nebbia - ceaţă, sugerând cât de târziu se culeg aceşti struguri. Barolo este un vin italian tipic, tot aşa cum Nebbiolo e un soi italian tipic. Experimentele de aclimatizare şi cultivare în alte ţări nu au reuşit. Un Barolo mare se asociază cu muşchi de vită şi paste făcute în casă. Conţinutul de alcool este stabilit la 13%. Există două vârste ale vinului, Standard Barolo - doi ani în butoi, un an în sticlă şi Barolo Riserva - trei ani în butoi şi un an în sticlă, însă maturarea adevărată începe după zece ani. Culoarea vinului mai tânăr este roşu-brun, iar după învechire aceasta duce spre portocaliu. Capătă note florale şi tonuri picante pe măsura trecerii timpului, iar fructele trec de la roşu la negru. Specialiştii descoperă în Barolo trandafiri, violete, trufe albe, coacăze, lemn dulce, frunze de ceai, tanini puternici. Pe măsură ce îmbătrâneşte capătă nuanţe de tutun, piele şi bitum. Totuşi, vinul are un gust imprecis, punând în evidenţă mai degrabă măreţia întregului decât a unei componente anume.

Mai multe despre eveniment, în cuvinte şi imagini, pe Pivnicer.