Afişez elemetele după tag: blind

Un pahar negru ascunde în sine ceva metafizic. Opacitatea lui confiscă lumina, culorile, tot ceea ce percepem cu ajutorul ochilor și tot ceea ce identificăm cu ajutorul celui mai important dintre simțuri. De aceea o degustare de vin în pahare negre reprezintă o provocare maximă pentru împătimit, cimilitura al cărei tâlc se dezvăluie greu ori deloc, un exercițiu de umilință la care numai cei curajoși sunt în stare să se supună.

Un mic studiu de piaţă a avut de curând în dormitorul bunicii. Şi cum am dorit să fie o surpriză atât pentru producători, cât şi pentru membrii clubului, l-am prezentat ca pe un curs de Fetească Neagră. Mirela Heizer, inspector de specialitate pe regiunea Banat şi Crişana la Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV), a fost cea care a povestit despre Feteasca Neagră standard, lăsându-i apoi pe cei 23 de degustători să caute culoarea rubinie şi gustul de prună în cele opt probe. De fapt, 16 probe, având în vedere că vinurile au fost degustate de două ori, prima dată în blind, şi apoi la vedere(open), bineînțeles, în ordine diferită.

Ultimul blind de care ne-am bucurat în odăile Vestik a fost un adevărat execițiu de cunoaștere senzorială iar cei prezenți au dat proba pasiunii adevărate pentru vin. Pe lângă vinurile alese pentru degustarea în pahare negre, am avut parte de tot felul de surprize la vedere, în paharele obișnuite ale clubului.

O degustare de vin în pahare negre este o încercare teribilă pentru orice degustător, fie el și unul experimentat. Și cum să fie altfel câtă vreme îi este greu să ghicească și culoarea vinului, darămite soiul, anul, producătorul. Oricine se poate socoti un norocos connaisseur dacă e în stare să recunoască măcar 40% din licorile servite în blind. În aceste condiții, să punem alături, în orb, vinurile Domeniului Vlădoi și pe cele ale Clos des Colombes, două vinării apropiate din terroir-ul dobrogean, nu putea fi decât un interesant exercițiu de (re)cunoaștere pentru membrii CDViN.

Prima acțiune din 2015 pusă la cale în dormitorul bunicii a avut trei ingrediente irezistibile: vinul de ghicit în pahare negre, platourile gătite cu rafinament de Tina și cântecele de fado (și nu numai) interpretate de Ricardo Caria. Poate de aceea au fost de trei ori privilegiați cei douăzeci degustători absolut neautorizați care au luat parte la eveniment.

Să vă spun cum a fost. Într-o bună zi ne-am apucat să ghicim culoarea, soiul şi chiar creatorul vinurilor cu ajutorul unor superbe pahare negre. E distractiv dar şi umilitor un asemenea exerciţiu pentru cineva care se crede connaisseur, ba şi pentru cineva mai modest care abia dacă aspiră la o asemenea onorantă condiţie.

Mai întâi am ales cinci sticle de Sauvignon Blanc, vinuri create de nişte prieteni în Mehedinţi şi Drăgăşani. Pe urmă am cumpărat un munte de gheaţă, am învelit sticlele în folie neagră şi le-am cufundat în frapiere. Apoi ne-am adunat în clubul bunicii şi am săvârşit încă un ritual al degustării, dând note şi făcând mofturi. Ca nişte mici robertparkeri care s-au născut cu paharul Spiegelau în mână şi cu Barolo în cupe.