Spune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezidențial, noi am ales să organizăm o degustare de vinuri din Bourgogne, oficiată de Vânătorul de Vinuri Herbert Szasz. Apoi am votat cu toții, iar cel mai globetrotter dintre noi a făcut-o peste ocean.
Prietenul nostru Herbert Szasz este un om plin de surprize. Ultima sa degustare susținută în odăile bunicii a durat două zile și două nopți. Alături de vinurile de top, de pe vechi și noi continente, prezentate în prima zi, amicul negociant ne-a oferit apoi, din colecția personală, și 12 romuri irezistibile, produse în 10 țări.