Celor care vizitează în luna mai Vila Dobruşa şi Crama Avincis, acestea li se par probabil la fel de grozave ca în orice altă perioadă a anului. În schimb, celor care ajung pentru prima oară în mai la proprietatea familiei Stoica, li se pare probabil că au suit în paradis, într-un spaţiu care ţine de superlativ. Şi nici nu ar greşi prea mult dacă s-ar gândi că tocmai au nimerit la cea mai frumoasă cramă din România.
Nu, cuvintele din titlu nu au nici o conotaţie înfricoşătoare, aşa cum ar putea crede un neiniţiat în ale vinului românesc, aflat întâmplător în faţa acestei postări. Ele povestesc de fapt despre trei întâlniri benefice pe care le-am avut la ultima ediţie a GoodWine, cu vinuri şi oameni cunoscuţi, dar şi cu simboluri cunoscute, pe care de-acum le asociem mai mereu cu vinul.
Ultima ediţie a festivalului GoodWine mi-a oferit o frumoasă surpriză la standul Casei de vinuri Cotnari. Este prima dată când am fost sedus nu numai de naiadele de la stand, ci şi de licorile turnate în pahar. În plus, am întâlnit aici o ospitalitate adevărată şi m-am întreţinut cu directorul naţional de vânzări Cătălin Avasâlcei şi cu tânărul somelier Ştefan Timofti în faţa Colocviilor europene ale casei, o nouă şi interesantă gamă lansată de acest producător.
Un alt stand la care m-am simţit foarte acasă la această ediţie a GoodWine este cel al companiei S.E.R.V.E. Derulând imaginile şi amintirile afective, îmi dau seama că acolo, în "casa" din Pavilionul C1 a societăţii înfiinţate de regretatul conte Guy Tyrel de Poix, am avut parte din nou de o atmosferă cosmopolită, că s-a vorbit în mai multe limbi străine, că a fost aglomeraţie de naţii, de bloggeri şi de vinuri alese.
Am dat puţin înapoi acele ceasornicului terestru aşa, cu vreo 365 de zile, uitându-mă în urmă la anul care a trecut, contabilizând acţiunile şi patimile şi aventurile oenologice. Şi vă spun sincer că m-am îngrozit! Nu reuşesc să înţeleg cum am reuşit să facem atâtea trăsnăi şi lucruri serioase, ba chiar şi să scriem conştiincios despre fiecare pe un blog şi două site-uri. Şi dacă nu-mi înţelegeţi din start nedumerirea, citiţi cele ce urmează şi apreciaţi singuri.
Am rămas dator cu mai multe articole, faţă de CDViN şi faţă de prieteni. Evenimentele s-au succedat însă cu aşa o repeziciune încât nici n-am apucat să-mi trag sufletul, darămite să mai şi scriu despre asta. Mai întâi l-am avut ca invitat în club pe Chester Williams, campionul mondial la rugby, căruia îi place vinul în genere şi, mai nou, vinul românesc în speţă. A doua zi ne-am suit în maşini şi am dat fuga de la Arad la Săcălaz pentru a participa, ca ziarişti, bloggeri şi concurenţi, la Festivalul răchiei. Şi fiindcă nu era de ajuns, în a treia zi ne-am strâns iarăşi pe malul Mureşului pentru un strop de Cabernet Sauvignon 2012 de la Elite şi o cântare a trupei lui Imi, master chef-ul nostru neautorizat, la Festivalul vinului din Arad. În fine, în a patra zi, am avut propriul festival privat de fierbere a răchiei la Ferendia. Când să mai scriu despre toate acestea?
De câteva zile, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizaţi îşi are propria imagine, propria reprezentare pe eticheta unei sticle de vin. Prietenii de la Crama Oprişor ne-au făcut o surpriză îmbuteliind anume pentru club un mic număr de sticle conţinând un cupaj roşu premium pe care am avut plăcerea să-l degustăm în iunie, cu prilejul vizitei acolo.
Printr-un concurs fericit de împrejurări, doi vestici au avut bucuria să participe la un party hedonist în vârful dealului, numit concret de organizatori Cellar Tales, International WineRoundTable Edition XI, 13-15.07.2012, Via Sandu, Drăgăşani.
Povestea a început, fără prejudecăţi, într-o vineri 13 şi a fost una cât se poate de reuşită, de plăcută şi de instructivă în acelaşi timp. Gazdele, familia Sandu, şi organizatorii, Oliver şi Raluca Bauer, au invitat câţiva prieteni din lumea vinului şi din jurul ei.
Dacă ţi-ai propus să vezi cu adevărat Aradul, unul dintre cele mai plăcute moduri în care poţi face asta este pe bicicletă. Noi am făcut-o într-o sâmbătă caniculară, de dragul mişcării inteligente, de dragul oraşului şi de dragul nostru înşine.
De vină pentru asta, pentru faptul că mi-am luat nepotul - şi el timişorean - şi biţigla Ucraina şi am pornit-o către Piaţa Avram Iancu, locul de unde se dădea startul acţiunii "Aradul pe bicicletă", au fost doi prieteni, Paula şi Bogdan, care au adus cu ei un teanc de fluturaşi la ultima degustare a CDViN şi i-au plasat subliminal pe mese, printre pahare cu Sauvignon Blanc şi Fetească Regală.