Drumurile noastre duc tot mai des la București, o capitală care devine din ce în ce mai atractivă nu numai pentru străini, ci și pentru români, fie ei și de la nord de Carpați. Pentru niște entuziaști oenofili ca noi, ea este cu atât mai atractivă cu cât ne așteaptă, an de an, cu un superlativ: Festivalul RO-Wine.
Echipa Ciprian Gherheș&Vasile Ghimpu „recidivează” în Vestik Club cu o degustare de zile mari. La aniversarea a 12 ani de existență a CDViN, am trăit și savurat, cu Migală, multe Patimi, în compania celor mai vechi degustătoare ale clubului.
Fiecare întâlnire cu Herbert e o aventură senzorială care ne poartă pe mai multe continente. Prietenul nostru clujean a susținut prima degustare a anului 2024 în fața unui club arhiplin, cu membri entuziaști și cât se poate de neautorizați.
De când ne-am regăsit cu Răzvan Avram și cu crama al cărei activ promotor este, Domeniile Franco-Române, parcă o ținem tot într-o degustare. Evenimentul din urmă, petrecut tot în odăile bunicii, a marcat și o premieră: prezentarea unui vin franțuzesc, provenit de la un château devenit partener al producătorului din Dealu Mare.
O petrecere cu Herbert care se întâmplă o dată cu evenimentul de HalloWine poate fi numită, fără îndoială, o degustare la puterea a doua. Prin calitatea vinurilor, a costumelor, a anturajului și a prezentatorului. Cam asta am făcut în ultimul weekend: am cuplat un show cu un showman și ne-a ieșit de minune!
Dincolo de prietenie sau mai ales înlăuntrul ei, de Marinela Ardelean ne leagă o mulțime de amintiri, evenimente, afinități. Ne unesc o carte și o jurizare anume, dintr-un loc binecuvântat, precum și cele mai importante festivaluri de vin de pe la noi și din Italia. Și ne mai leagă, în trecut și mai ales în viitor, truda comună pentru binele vinului românesc, cel mai select brand de țară care definește România.
În acest weekend, CDViN s-a umplut de produse Ferrari, câte unul pentru fiecare membru al clubului. Desfășurat într-un cerc restrâns, evenimentul dedicat acestui nume sinonim cu luxul ne-a amintit, prin calitate și stil, de o degustare de șampanii organizată în odăile bunicii în urmă cu peste șase ani.
După aproape trei ani de restriști, de război și pandemie, Casa de Vinuri Cotnari revine în odăile lui Nagymama cu o degustare memorabilă, care a cuprins nu mai puțin de șapte vinuri, mai tinere sau mai de colecție.
Amicul nostru Herbert a tranșat rezultatul finalei Argentina-Franța cu cel puțin 48 de ore înainte de termen. Și nu vorbesc aici de pariul pus cu unul dintre stâlpii clubului, pariu pe care l-a câștigat oricum, ci vorbesc de calitatea vinului argentinian, campion absolut în cadrul ultimei degustări care a inclus și un vin franțuzesc demn de orice finală oenologică.