Afişez elemetele după tag: Avincis

De câte ori ajung în Florenţa, am impresia că timpul trece prea repede, că ar fi trebuit să aloc câteva luni, dacă nu o viaţă pentru explorarea ei. De data aceasta am luat cu mine, cu noi, şi un Cuvée Andrei, căruia i-am prezentat oraşul. Şi dacă acum a fost vorba de un flashtasting, sunt sigur că ne vom întoarce cândva aici pentru un longtasting, pentru un very longtasting.

În multe privinţe, în Franţa e ca acasă. Ne-am gândit să ducem un vin de Drăgăşani în locul de baştină al creatorului său, Alsacia. A fost experienţă aromată, cu parfum de Muscat-Ottonel şi Tămâioasă Românească, desfăşurată printre păpuşi şi îngeraşi franţuzeşti.

Una dintre cele mai frumoase călătorii ale grupului Vestik s-a consumat în weekend-ul trecut la Drăgăşani. Şaisprezece vestici, în şase maşini, venind din trei direcţii diferite, din est, din vest, din nord, s-au întâlnit într-un interval de cinci minute într-o benzinărie de la marginea oraşului vâlcean, urmând să-şi petreacă sâmbăta la Crama Avincis, iar duminica, la Prince Ştirbey. Doi, de fapt două, au venit de la... Constanţa, alţi patru au sosit dinspre Râmnicu Vâlcea, după un voiaj la Obârşia Lotrului, iar restul, de la Arad şi Timişoara, via Craiova.

Celor care vizitează în luna mai Vila Dobruşa şi Crama Avincis, acestea li se par probabil la fel de grozave ca în orice altă perioadă a anului. În schimb, celor care ajung pentru prima oară în mai la proprietatea familiei Stoica, li se pare probabil că au suit în paradis, într-un spaţiu care ţine de superlativ. Şi nici nu ar greşi prea mult dacă s-ar gândi că tocmai au nimerit la cea mai frumoasă cramă din România.

Nu ştiu de ce, într-un mod inevitabil şi invariabil, ori poate în virtutea unor febleţi încă nemărturisite expres, degustările noastre la GoodWine încep la standul Asociaţiei Producătorilor din Drăgăşani. Un cârtitor şi un sceptic de serviciu care invidiază relaţia noastră cu prietenii de acolo ar putea spune însă că de vină pentru asta ar fi frumuseţea PR-ului de la Avincis, vinurile elaborate nemţeşte de la Ştirbey şi chefurile regăţene de la Via Sandu. Adevărul pur şi obiectiv este însă că Drăgăşanii reprezintă la timpul prezent unul dintre cele mai atrăgătoare, dacă nu cumva cel mai atrăgător spaţiu oenologic românesc.

Şaisprezece doamne, domnişoare şi domniţe, alături de cinci domni de tot felul, au avut plăcerea să petreacă o seară oenofilă în dormitorul bunicii chiar de Mărţişor. Iar eu am avut plăcerea să le pup pe toate de ziua lor şi să le dăruiesc câte o pisicuţă, câte un melc, câte un căţel, câte un ursuleţ ori câte o buburuză cu şnur alb roşu, de pus în piept.

Am aflat zilele trecute că, între atâtea alte destinaţii posibile, un club de vin este bun şi pentru a-ţi sărbători ziua de naştere. M-am trezit cu un tort cât toate zilele, pe care puteam naviga dulce pe marele ocean al internetului. Mă simt norocos, mă simt Lucky când mă gândesc la toate acestea, chiar dacă oamenilor serioşi de pe întreg cuprinsul ţării şi al lumii li se pare nedemn să scrii pe un blog în numele unui motan maidanez, şi mai mult decât atât, să-ţi faci vinotecă şi asociaţie de degustători neautorizaţi, ba şi un club de vin care să aibă ca imagine reprezentativă o mâţă alb-negru ce se zgâieşte la camerele reporterilor cu un anume şarm de fotomodel. Ca să nu mai spun de pomenitul eveniment, când fiinţele cele mai apropiate mie s-au gândit să-mi pregătească un tort cu chipul aceluiaşi motan pe el.

De câte ori dăm prin Drăgăşani, pe la Avincis, e musai să trecem şi pe la Crama Ştirbey. Sau invers. Acum, după un răsărit şi apus de soare binecuvântate la Vila Dobruşa, am coborât un pic, cu căţel şi purcel, la prietenii noştri Oliver şi Raluca Bauer. Şi nu numai pentru vinurile de acolo, ci şi pentru ospitalitatea cu care suntem primiţi de fiecare dată, chiar şi atunci când oamenii nu-şi mai văd capul de treabă cu culesul şi prelucratul strugurilor.

Nouă vinuri româneşti au călătorit recent, alături de patru vestici, până la Caransebeş, pentru a fi prezentate în lumea bună a managerilor de multinaţionale prezenţi la inaugurarea unei noi hale de producţie AWS. E drept, ne-am fi dorit ca vinurile să fie chiar mai numeroase, însă CDViN şi Asociaţia Vestik, oricât s-ar strădui, nu pot promova vinul românesc mai mult decât producătorii înşişi şi-o doresc. Cât despre aceia care chiar o fac, adică despre prietenii noştri de meserie oameni de vin, ne-am străduit să fim pe măsura profesionalismului lor.

Sâmbăta trecută, pe întuneric, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizaţi (CDViN) şi-a adjudecat primul său trofeu în cadrul unui sport nobil, care poate ori nu poate să aibă legătură cu vinul: golful. Competiţia s-a numit Cupa Presei şi s-a desfăşurat pe terenul de golf de la Recaş.
Tite Golfresort reprezintă o investiţie cu cinci cifre în euro a unui bănăţean plecat în Germania în urmă cu două decenii. Stomatolog de meserie, Dan Tite a deschis la Augsburg, în 1991, primul său club de golf. După 14 ani,  el inaugura la Recaş primul teren de golf din Banat, amenajat pe 24 de hectare în fosta fermă Comtim din localitate.