Ultima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezent...
Spune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezide...
Din 2013 încoace, celebrăm în club una dintre cele mai populare sărbători mondiale. Doar că, pentru ...
Adi Pașca și Johnny Faur au făcut spectacol la ultima degustare cu vinurile lui Balla Géza. Evenimentul a fost unul din seria We Love Pasta&Wine și s-a bucurat de un public cât se poate de tânăr și jucăuș.
Alira revine în dormitorul bunicii cu o nouă echipă de promotori, care se numără totodată printre cei mai buni prieteni ai noștri. Și mai revine alături de crama soră Bessa Valley cu al său brand Enira, din Bulgaria, un loc familiar fondatorilor CDViN.
Prietenul Adrian Pașca înfruntă pandemia în dormitorul bunicii oferindu-ne cinci vinuri de la două crame de top. Cum toamna și veștile triste parcă au venit prea devreme, am încercat să le alungăm cu câte un Sauvignon Blanc, cu câte un spumant, cu câte un Botrosecco...
După încă o etapă de închidere pandemică lungă precum un veac de singurătate, Adrian Pașca se întoarce în Vestik Club cu șapte vinuri extraordinare. Ne-am delectat cu licori Antinori produse în Italia, România și Chile, cu o seară înainte de relaxarea de mai promisă și instituită de autorități.
După o lungă și pandemică absență, Viile Metamorfosis se întorc în dormitorul bunicii în cadrul unui eveniment hedonist din seria We Love Pasta&Wine. Ne-am delectat cu cinci vinuri și două feluri de paste preparate de prietenul Adrian Pașca, dar și cu irezistibila specialitate mousse au chocolat, elaborată de doamna Pivniceră.
După Tignanello și Vignaferrovia Pian delle Vigne, al treilea vin supertoscan își dezvăluie splendoarea aromelor în Clubul Degustărilor Neautorizați din Arad. Guado al Tasso ne-a fost prezentat de prietenul Adi Pașca, promotor Antinori și iscusit chef în bucătăria bunicii.
Cronica aceasta se scrie la cinci ani de la întâmplarea din Gyula, la 17 ani de la cea din Florența, din nevoia cuvintelor de a da reprezentare unor amintiri intense, unor sensuri care așteptau să fie deslușite. Călătorim așadar într-o zi de august și poate că numai aparent o facem către un orășel maghiar de graniță.
Avem 650 vizitatori și nici un membru online