Ce idee poate fi mai inspirată decât să-ți alinți prietenii de ziua ta cu o degustare de vin? Dacă degustarea e cu Boris și cu etichetele Cramei Oprișor, cu atât mai bine!
O degustare cu vinurile elaborate de Betty Darabont în Biharia este, probabil, cel mai plăcut mod de a încheia o lună toridă de vară la Arad. Cum asta s-a și întâmplat, cei prezenți au putut constata că spumant bun este, că Fetească Albă și acidă este, că Chardonnay-ul e sublim, că nu lipsește nici Pinot Noir-ul bihorean din dormitorul bunicii.
În acest weekend, CDViN s-a umplut de produse Ferrari, câte unul pentru fiecare membru al clubului. Desfășurat într-un cerc restrâns, evenimentul dedicat acestui nume sinonim cu luxul ne-a amintit, prin calitate și stil, de o degustare de șampanii organizată în odăile bunicii în urmă cu peste șase ani.
De șapte ori Chardonnay pentru membrii clubului! Chiar dacă în cursul unui an întreg sunt destule seri pe care le dedicăm, acasă, câte unui Chardonnay de prin club, de prin vinotecă, ne-am gândit să organizăm și un eveniment în care să împărtășim public pasiunea pentru acest soi. Și asta tot acasă, în dormitorul bunicii.
Bisol Prosecco Bel Star Brut , Corcova Chardonnay, Liliac Pinot Gris, Liliac Rosé (Pinot Noir), Nachbil Pinot Noir, Corcova Cuvée Bohème. Cu aceste vinuri promovate de prietenii de la Crush am reușit să alungăm iarna de martie pentru toți iubitorii de vin neautorizați care au fost prezenți într-o seară de joi în odăile bunicii.
Pentru cei privilegiați care au reușit să participe la ultimul eveniment din clubul nostru, seara de sâmbătă a fost una memorabilă. Prima degustare de Champagne din dormitorul bunicii a fost susținută de Ronan Lieugard, o somitate în domeniul promovării celei mai cunoscute regiuni viticole a Franței. Și totul a pornit de la o impolitețe săvârșită în cadrul unui festival local de vin...
După un an și un pic, Château Vartely revine la Arad. Cu pălării șic, cu un mai vechi-nou somelier vintrotter, cu vinuri interesante și cu un concert folk ad-hoc despre care se va face multă vreme pomenire.
Dacă stau să mă gândesc bine, somelierul clujean Răzvan Demian a devenit unul dintre cei mai activi oeno-profesioniști prezenți în Vestik Club. E drept că de-a lungul timpului a fost și promotorul celor mai multe crame, dar asta nu e neapărat ceva rău, câtă vreme plăcerea a fost de partea tuturor. De curând, prietenul nostru clujean s-a dedat și la o sabrare reușită în curtea casei cu motan pe nume Lucky și blogger de pivniță.
În ultima vreme, degustările din odăile și curtea bunicii s-au transformat în cenaclu, reunind prieteni și magiștri din lumea largă. Nu c-ar fi ceva rău. Cea mai recentă întâmplare i-a avut ca protagoniști pe Vladimir Tismăneanu, Marius Stan, Mircea Mihăieș, Gheorghe Falcă. Povestea are gust de vișine, de cireșe, de Negru de Drăgășani și Chardonnay de pretutindeni.
Recent am savurat, consemnat și regretat ultima degustare cu Bogdan Todor în calitate de somelier al Cramei LacertA. A fost o seară cu cinci vinuri de top și cu depănări de amintiri, într-o sală plină, cu anturaj entuziast. Totul a avut gust și arome de Blaufränkisch, Chardonnay, Shiraz, Cabernet Sauvignon, dar și un postgust în care am simțit cu toții o anume tristețe a despărțirii.