Chiar dacă povestea are loc de Sfântul Gheorghe, ori poate tocmai de aceea, dormitorul bunicii s-a umplut de iubitori ai vinului şi seara a fost din nou una cât se poate de reuşită. Şi cum să nu fie, de vreme ce degustarea în sine a fost una clasică, cu vinuri care au făcut şi fac vogă printre membrii CDViN, cât şi în lumea largă. Astfel, am început, după obiceiul aceluiaşi Dan Săvulescu, inspirat de Guy Tyrel de Poix, cu un Rosé 2012 din gama Vinul Cavalerului, acel rosé proaspăt care unora dintre noi le place mai mult decât cel din gama superioară, Terra Romana. Domnul Aurel Rotărescu îl caracterizează astfel în notele de degustare: soiuri - Cabernet Sauvignon şi Merlot, miros de fructe exotice şi floare de viţă, gust de fragi, proaspăt, uşor de băut, echilibrat, mediu ca lungime. Am continuat cu un Riesling 2012 Vinul Cavalerului, despre care oenologul a scris: miros de flori de citrice, flori albe de câmp, minerale (silex), gust proaspăt, cu atac acid, piersică albă, complex şi lung, cu o rotunzime impresionantă pe final. Acest Riesling a avut succes şi în club, eu însă, în mod subiectiv şi neautorizat, i-aş reproşa tocmai o anumită lipsă de aciditate, însă cred că e un vin de urmărit în anii ce vor veni. A urmat un Chardonnay 2011 Terra Romana, vin fermentat la temperatură controlată în butoaie de 1-2 ani, cu miros de vanilie, pere, gutui şi note de păducel, cu gust onctuos, echilibrat, arome de miere de tei, pâine prăjită şi vanilie, final lung, plin şi complex, potrivit aprecierii oenologului. Pentru mine e un Chardonnay tipic, de apreciat, de introdus în blind-uri, înnobilat de butoaiele noi, însă predecesorul său a fost totuşi favoritul meu, dacă e să fiu subiectiv până la capăt. S-a deschis apoi Cuvée Amaury 2011, din soiuri Sauvignon Blanc şi Riesling de Rin, cu sfârşit de fermentare făcut în baricuri de 1-2 ani şi păstrare ulterioară încă patru luni, cu miros de flori de tei, citrice, iarbă cosită, cu gust complex, de miere, coajă de pâine şi vanilie, după caracterizarea dlui Rotărescu. Pentru mine acesta e un vin mare, care se trădează ca atare de la prima adulmecare în pahar şi până la ultima senzaţie din postgust. Aşa cum a arătat verticala organizată în clubul nostru, fiecare Cuvée Amaury se pretează la învechire şi reprezintă bucuria cunoscătorilor şi a pasionaţilor autentici, acelora dintre noi care întâi îl cumpără şi abia aboi se uită la preţ, dacă o fac cumva.

Din gama vinurilor roşii, am început cu Millenium 2011 Terra Romana, descris astfel de oenolog: Soiuri Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, miros de fructe roşii de pădure, mure, afine, piper, violete, gust de mure, zmeură, vanilie.Taninii eleganţi, complexitatea şi echilibrul foarte bun fac acest vin uşor de băut, deşi este lung şi puternic în acelaşi timp. Eu cred că acest vin se potriveşte la masă, că e mai bine să-l asortezi cu mâncarea decât să-l savurezi şi să-l contempli numai pe el însuşi. Am dus degustarea mai departe cu ajutorul Feteştii Negre 2009 Terra Romana, unul din vinurile mele preferate şi mai ales una dintre Feteştile mele preferate. Oenologul spune despre acest vin că are miros de prune şi stafide, dar şi de condimente (piper negru), şi gust complex, note de mură, cireaşă amară şi prună uscată, tanini puternici dar eleganţi, persistenţă foarte bună. Totul s-a încheiat, firesc, cu un Cuvée Charlotte 2008, unul dintre vinurile premium reprezentative pentru SERVE şi pentru România. Acum, la ani de la lansarea lui, trebuie să-i dau dreptate oenologului, care spunea atunci, pe la vreun GoodWine, că 2008-ul care poartă numele unuia dintre copiii contelui are un mare potenţial de învechire. Va trăi probabil ceva mai mult decât 2007-ele, favoritul meu absolut din seria Cuvée Charlotte, al cărui declin începe deja să se insinueze.

Una peste alta, a fost un rendez-vous oenologic foarte plăcut, cu un domn Săvulescu în vervă, povestind multe şi mărunte de fiecare vin, despre sensul potrivit al rotirii paharelor şi despre sensul vieţii în general. Pentru unii, între care s-ar putea să mă număr şi eu, aceste sensuri se confundă uneori, fiindcă, vorba proverbului spaniol, o zi fără vin e o zi fără soare.