După un tur prin combinat şi împrejurimi, Cătălin Avasâlcei, gazda noastră perfectă de la Cotnari, a mea şi mezinului vestic Mihai, ne-a invitat la masă unde am fost serviţi cu o Frâncuşă tânără la carafă. Acesta e unul dintre cele mai soft vinuri pe care le-am băut vreodată, nu ai prea multe de povestit despre el, decât că e companionul perfect pentru o masă bună ori o petrecere câmpenească. În timp ce ne ocupam de bucate şi de Frâncuşă, am avut grijă să fotocopiem imaginea lui Moş Norniţă, o mică legendă a combinatului, un fel de Matusalem de Cotnari, excelent ca subiect de reclamă. Ei bine, secretul longevităţii sale, al atingerii vârstei de 93 de ani, pare a fi vinul de Cotnari. Omul a lucrat o viaţă pentru combinat şi se spune că, după pensionare, i se permisese să bea pe gratis de acolo oricât vin şi-ar fi dorit.
Bine dispuşi de vin şi de poveste, am trecut în sala de degustare, un loc în care toate obiectele sunt mari, sunt măreţe: masa ovală din lemn masiv, scaunele cu spătare domneşti, cartea de oaspeţi, semnătura relativ recentă a lui Gheorghe Zamfir. Cătălin a pregătit opt vinuri pentru noi, produse de Cotnari SA şi de Casa de vinuri Cotnari. Am fost serviţi pe rând cu Fetească Albă 2011 Domenii Casa de vinuri Cotnari, Fetească Albă 2011 Colocviu la Atena Casa de vinuri Cotnari, Grasă de Cotnari 2011 Colocviu la Moscova Casa de vinuri Cotnari, Tămâioasă Românească 2011 Colocviu la Roma Casa de vinuri Cotnari, Frâncuşă 2012 Primul vin al anului Cotnari, Blanc 2010 (Frâncuşă, Fetească Albă, Tămâioasă Românească) Cotnari, Busuioacă de Bohotin 2011 Domenii Casa de vinuri Cotnari, Grasă de Cotnari 2000 Cotnari.
Feteştile Albe sunt din genul light, cu parfum discret de flori de viţă şi de pajişti moldoveneşti. Grasa în sec are corp şi o bună aciditate şi sunt foarte curios dacă aceste calităţi vor duce la o învechire frumoasă. Tămâioasa o recunoşti cel mai uşor după parfumul de roze şi tămâie, se poate bate cu orice altă Tămâioasa vinificată în sec de pe orice alt terroir românesc. E vinul cel mai accesibil, cel mai uşor de înţeles pentru un neavizat. Frâncuşa, primul vin al lui 2012, e unul cuminte, nici nu ştii când l-ai sorbit. Blancul, vechi de trei ani, cupaj de trei soiuri specifice zonei, e o frumoasă şi încă fresh surpriză. M-am îndrăgostit de culoarea Busuioacei şi apoi am băut Grasa veche de 13 ani, vin din care nu mi-am permis să las nici un strop în pahar. Nu pot spune că toate aceste vinuri ar fi complexe ori greu de înţeles, sunt mai degrabă accesibile şi uşor de băut, îl au pe vino-ncoace şi o calitate onorabilă, însă mai ales sunt foarte ale noastre, foarte româneşti, foarte moldoveneşti, poate că guşti o dată cu ele o parte din mentalitatea şi aspiraţiile oamenilor care le elaborează.
La sfârşit am avut grijă să facem o şedinţă foto cu vinurile pe SUV, pe fundal cu cer şi faţadă de Cotnari. Un pic mai apoi, am continuat degustarea în curtea bunicii lui Mihai din satul Bădeni, aflat la câţiva kilometri distanţă. Ne-am strâns cu toţii în jurul mesei şi am servit din nou în aceeaşi ordine, după toate regulile profesionale, în compania rudelor de toate vârstele şi a bunicii Olga, cele opt vinuri. Micul detaliu că nu am avut la dispoziţie decât nişte pahare de bere nu mai are nici o importanţă. Am avut grijă să-i dăm să guste bunicii un strop din secretul longevităţii lui moş Norniţă, iar doamnele prezente s-au îndrăgostit pentru totdeauna de Tămâioasă. A fost o degustare în familie, un flashtasting domestic sub salcâmii înfloriţi, cu căţeii Gyuri şi Billy dormind la umbră, cu pisicile fără nume jucându-se prin preajmă, cu Bahluiul curgând tăcut în albia lui apropiată. Iar eu, deşi foarte departe de satul meu bănăţean, m-am simţit foarte aproape de copilărie, în ţara lui Ion Creangă, a lui moş Norniţă şi a bunicii Olga.
