Despre trupa din urmă, cu care am călătorit de-a lungul Dunării, pot să spun că s-a comportat ca-n toate dăţile - şi n-au fost puţine - în care am luat drumul Drăgăşanilor. Am străbătut Banatul de plăcere, am poposit la Taverna Sârbului, pentru un şalău, un calcan, un vin la pahar şi o şedinţă foto, iar apoi am urmat săgeata cu Avincis, traversând sate cu capre, nori şi vii, până pe Dealul Dobruşa, locul în care în urmă cu câţiva ani a răsărit o bijuterie arhitecturală şi oenologică. Angela şi Ghislain ne-au întâmpinat şi îmbrăţişat, gazonul era impecabil, geometriile cramei străluceau în soarele capricios de mai, Hebe şi Suki se hârjoneau în iarbă, trandafirii înfloriseră la capătul viei. Eram din nou în paradis, urcând treptele către apartamentele celeste.
Am fotografiat totul, am băut vin, am fost ospătaţi cu tot felul de bunătăţi, Dumnezeu a trimis câţiva stropi pentru noi, iar Angela l-a imitat, pornind instalaţia point view-ului. În şir indian, am străbătut toată această splendoare, cu parfum de floare de viţă, de roze şi caprifoi.
Singura adolescentă a grupului citea Great Expectations pe o bancă, iar noi beam Cuvée Amélie şi Rosé şi Crâmpoşie şi Cabernet Sauvignon şi Cuvée Andrei. La poale, luminile Drăgăşanilor s-au aprins parcă pentru noi, trimiţându-ne la culcare ori pe tărâmul viselor împlinite. Am dormit cu adevărat în Cabernet Sauvignon, într-o bucurie inefabilă şi irepetabilă, care nu ar trebui să poarte vreun nume şi nici să fie exprimată în cuvinte, aici sau aiurea.
A doua zi, albinele şi bondarii bâzâiau în maci, iar lumea era la locul ei, tăiată în două de luciul Oltului. Câţiva kilometri mai încolo, după deal, ne aştepta o altă bucurie care chiar poartă un nume: Prince Ştirbey.