Luni 20 Ianuarie 2025

O călătorie senzorială pe vechea moșie Corcova cu ajutorul unui nou proprietar

Ultima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezent...

Alegerea noastră: o degustare de vinuri din Burgundia

Spune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezide...

Peisaj după HalloWine, cu Teckel sârmos și alte accesorii de groază

Din 2013 încoace, celebrăm în club una dintre cele mai populare sărbători mondiale. Doar că, pentru ...

  • O călătorie senzorială pe vechea moșie Corcova cu ajutorul unui nou proprietar

  • Alegerea noastră: o degustare de vinuri din Burgundia

  • Peisaj după HalloWine, cu Teckel sârmos și alte accesorii de groază

Marți, 30 Iulie 2013 15:17

Caloian plus Penfolds plus Rosemount plus Boris egal o degustare reuşită

Scris de
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Ultima degustare organizată de reprezentantul Cramei Oprişor în dormitorul bunicii a cuprins un Rosé Caloian din 2012 şi trei vinuri australiene: Penfolds Rawson's Retreat Shiraz Cabernet 2010, Rosemount Cabernet Sauvignon 2005, Penfolds Bin 138 Grenache Shiraz 2004.

La prima vedere, ai spune că e o asociere de vinuri din gama joasă şi medie de preţ de la care nu ai prea multe de aşteptat şi care pesemne trebuie degrabă consumate, având în vedere vârsta lor venerabilă. În realitate, toate cele trei vinuri din ţara cangurilor au fost sorbite cu plăcere şi au dovedit o formă mai bună decât s-ar fi aşteptat un critic lucid, mereu pe fază.

 

Cât despre primul vin turnat în pahare, Oprişorul Rosé, vinul de socializare, acesta e considerat de unii vestici unul dintre cele mai reuşite rosé-uri din ultimii ani ale cramei mehedinţene, fiind totodată unul dintre rosé-urile mele preferate. Cel dintâi vin australian servit, care este de găsit şi în supermarket-uri la preţ foarte prietenos, punctează la capitolul buchet. Poate că următorul, Rosemount-ul din 2005, nu s-o fi numărat între preferatele mele, chiar dacă unii dintre invitaţi au plecat cu el în sacoşă. Bin 138-ul, decantat de Boris Ionescu cu ceva vreme înainte, s-a cam dovedit vinul serii.

N-a fost cazul stricării orzului pe gâşte, cum ar zice un cârtitor de serviciu, o dată fiindcă orzul nu era totuşi cel mai premium cu putinţă, iar apoi fiindcă membrii CDViN nu sunt gâşte, ci pasionaţi pricepători. Boris s-a dovedit iarăşi un vorbitor captivant, doamnele fiind numai ochi şi urechi, ori poate mai ales ochi. Iar noi, cei patru vestici, ne-am gândit tot timpul la cel de-al cincilea membru al asociaţiei, mezinul nostru globetrotter, aflat la ora degustării undeva în Germania. Şi ne-am mai gândit, poate, nostalgic, la precedenta degustare cu bin-uri Penfolds petrecută în dormitorul bunicii.
Când totul a luat sfârşit şi prietenii au plecat la casele lor, m-am bucurat de unul singur de ultimele două degete de rosé rămase într-o sticlă. Vinul avea gustul ultimei şi singurei noastre călătorii de până acum la Oprişor şi iar mi s-a făcut un dor nebun de plecare.

 

Citit 5153 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2014 22:14
Publicitate

Pivnicer

Cronica aceasta se scrie la cinci ani de la întâmplarea din Gyula, la 17 ani de la cea din Florența, din nevoia cuvintelor de a da reprezentare unor amintiri intense, unor sensuri care așteptau să fie deslușite. Călătorim așadar într-o zi de august și poate că numai aparent o facem către un orășel maghiar de graniță.

Caută

Publicitate