Duminică, 25 august, ziua a doua. Dimineaţă umedă, privită prin geamul pensiunii. Germania, o ţară apăsătoare, de păduri tăiate de autostrăzi. Îmi doresc să ies cât mai repede din ea. Plouă cu găleata, e imposibil să realizăm şedinţa foto cu Novacul de la Ştirbey. Din Giebelstadt o luăm spre Würzburg, oraş în ploaie, cu castele şi râu cu ecluze, cu poduri încărcate de statui, cu balustrade încărcate de lacătele îndrăgostiţilor.
Flashtasting lacustru, cu Novac sub umbrelă, pe fundal cu vii şi castele, în Würzburg, cetatea studenţiei lui Oliver Bauer, creatorul vinului. Uzi leorcă, pornim spre Nederlanden, cu destinaţia Groningen. Monotonia autostrăzilor, a ordinii şi prosperităţii germane. E impecabil totul şi tocmai asta mă alungă. După-amiaza, după câteva ore de condus prin pădurile nesfârşite ale Germaniei - motorul puternic, ritmic şi încrâncenat al Europei - ajungem în sfârşit în Olanda şi parcă se risipeşte orice tensiune de îndată ce am trecut graniţa.