Duminică, 25 august, tot ziua a doua. După-amiaza, de îndată ce am intrat în Ţările de Jos, a scăzut şi numărul maşinilor, a scăzut şi numărul benzilor, am scăpat şi de pădurile nemţeşti, peisajul s-a degajat şi peste tot vedem ferme de vaci, oi şi cai, ba uneori şi câte-o nostalgică moară de vânt.
Dar ce ferme! Şi ce mori! Casele par nişte bijuterii aşezate la marginea unor pâlcuri de pădure. Fermele-s mici, de câteva zeci de hectare, şi nu multe animale pasc tihnit o iarbă grasă, apetisantă. Fiecare fermă e un ansamblu de clădiri cochete, grajdurile au acoperişuri nou-nouţe, în curţi sunt parcate utilaje agricole şi maşini nou-nouţe; paiele sunt stivuite în baloţi imenşi, împachetaţi în folii de plastic. Mihai face ce face şi părăseşte autostrada, aşa încât ajungem pe o şosea îngustă într-un loc care pare smuls din Bag End, din paradisul hobbiţilor. Casele au aici acoperiş de stuf şi-s atât de frumoase încât îţi vine să baţi la uşă şi să ceri găzduire pentru totdeauna. Nişte domni în vârstă se relaxează pescuind pe malul unui canal cu lebede şi poduri mobile. Pregătim o Rusalcă Albă pentru un flashtasting cu moară de la 1600 şi ceva. Moara e în apropierea unui canal cu pod mobil şi a unei căi ferate cu pod mobil. Un loc încântător, o ţară încântătoare, cu biciclişti mai numeroşi decât şoferii. Executăm o şedinţă foto cu Rusalca şi apoi căutăm o cale spre autostrada care duce la Groningen, oraş unde avem de vărsat câteva lacrimi de mamă şi de lăsat un student boboc. Drumul, şi aşa îngust, se află în reparaţie, încât ne rătăcim şi conducem în cerc mai mulţi kilometri, consolaţi cu un zâmbet de un trecător simpatic ce-şi plimba căţelul pe acelaşi drum. În final pornim către cel mai nordic mare oraş al Olandei. Acelaşi peisaj încântător, cu vaci şi oi blajine, cu case ce par de la 1700 dar şi noi în acelaşi timp, cu acareturi şi maşini îngrijite, dar în care nu se vede nici ţipenie de om. Unde or fi olandezii? Către seară ajungem la destinaţie, într-un oraş neaşteptat de vast şi de animat, cu clădiri şi geometrii bizare, cu case pe canal. Căminul studenţesc l-am găsit după mai multe rătăciri, prin zona istporică ori prin cea de afaceri, pe poduri fixe ori mobile, pe lângă canale cu şlepuri şi corăbii. După un meci de ping-pong în hol, după un schimb de zâmbete cu frumoasele de la parter şi după ce i-am dăruit lui Piotr, managerul de cămin, o sticlă de Sauvignon Blanc / Fetească Albă de la SERVE, am plecat spre hotel. L-am găsit la câţiva kilometri de Groningen, la marginea orăşelului Aduard, în mijlocul aceluiaşi peisaj cu ferme, vaci, biciclişti, trenuri şi automobile, care conlocuiesc într-o cât se poate de ritmică şi olandeză armonie. Hotelul Best Western are parcarea plină. Un loc e ocupat de o maşină cu număr de Galaţi, altul de o vacă de ipsos, din rasa Holstein. În curtea din spate se mai află, pe o alee, o oaie şi un miel din ipsos, iar pe pereţii hotelului stau în tablouri mai multe vaci, ba chiar şi o găină. Executăm un nou flashtasting, cu Sauvignon Blanc / Fetească Albă de la SERVE, alături de vaca alb-negru care tronează în faţa hotelului. Luăm o masă excelentă, cu supă, cu şniţele şi desert pe bază de îngheţată şi mousse au chocolat, cu vinuri franţuzeşti, Chardonnay şi Merlot. Vacile şi oile s-au dus de mult la culcare.
