Joi, 5 septembrie. Monteriggioni, San Gimignano, cină la Villa Spoiano. A fost încă o zi plină, care părea din start obositoare din cauza drumurilor toscane şi a umbletului prin cetăţi. Aveam programate şi două flashtasting-uri cu Nedee şi Novac, iar vremea a fost extrem de călduroasă. Şi totuşi am avut parte de relaxare din pricina peisajului şi a încântătoarei cetăţi Monteriggioni, un loc încă nenăpădit de armatele de turişti care mărşăluiesc zilnic în Siena, Pisa ori Florenţa. Cetatea comparată de Dante cu infernul e încă un loc aproape intim, cu case, biserici, ziduri şi turnuri de când lumea, desenate frumos în vârful unui deal cu măslini.
Nedeea a călătorit cu bine în piccola cetate, a urcat pe zidurile groase de un metru şi jumătate şi a pozat pentru eternitate pe un fundal cu soare, pietre şi superbă panoramă toscană. La gelateria din colţ e de găsit o îngheţată artigianală dumnezeiască. Iar străzile înguste, străvechi, cu şolocaturi şi flori la ferestre, au un şarm aparte. Să tot iei cina aici cu iubita, prietena ori soţia, după caz, la ceasuri târzii, în acest decor cu felinare aprinse şi umbre de flori pe caldarâm.
S-a făcut tot mai cald iar la San Gimignano abia am găsit loc de parcare. Aşezarea e mai mare şi mai puţin intimă decât Monteriggioni, asta nu ne-a împiedicat totuşi să ne cufundăm în râul de turişti care curgea în albia străzilor. Am luat masa la o terasă din piaţa centrală, cu tot tacâmul: lasagna, ragu, vino della casa, café ristreto. Pentru mulţi dintre noi, Ungaria şi Italia sunt singurele ţări de pe traseu în care poţi să mănânci bine şi să bei o cafea adevărată. Ca să nu mai amintesc de îngheţată, capitol la care Italia excelează iar San Gimignano nu face excepţie. Aşa că ne umplem cupele cu gelata de yogurt, limone, melone, vanilla, coco ş.a. m.d. şi din când în când ni se prelinge câte o picătură dulce pe aparate în timp ce facem o şedinţă foto cu Novac în mulţime, la fântână, pe trepte. Pe o stradă cu mur şi panoramă agăţăm două austriece apetisante, blonde, disponibile pentru orice fel de experienţă turistică, inclusiv pentru un flashtasting cu Novac. Au aer de de studente, poartă costume tiroleze şi au venit cu un grup numeros de turişti din Österreich de care s-au rătăcit cu bună ştiinţă, în folosul nostru. Sorb îngheţată cu o poftă nebună şi se întind pe zid cu o sticlă de vin românesc şi cu Mihai alături. Curat flashtasting!
Seara, cină la Villa Spoiano, orăşelul Tavarnelle Val di Pesa. Ne-am strâns tot grupul, iar gazdele noastre, de origine elveţiannă, ne fac turul cramei, al viei şi al plantaţiei, apoi ne oferă o cină de calitate. Poate că vinurile nu au fost pe măsura bunătăţilor servite, dar cui să-i mai pese câtă vreme am avut parte de o seară minunată, la lumina lumânărilor, în curtea unei vile de la 1600 care a aparţinut cândva familiei de Medici.
La plecare ne aprovizionăm cu baxuri de vino şi BIB-uri de olio şi putem observa că proprietara a amplasat strategic în restaurant un pliant cu clubul CDViN din care Lucky Motanul zâmbeşte pe sub mustăţi tuturor clienţilor şi vizitatorilor.