Vineri, 6 septembrie. Zi de Florenţa, flashtasting cu Cuvée Andrei. Lăsăm maşinile într-o parcare de supermarket şi călătorim cu tramvaiul până în centru. Tramvaiul e o noutate în Florenţa, linia a fost inaugurată în urmă cu câţiva ani. Chiar dacă suntem uşor obosiţi de toate câte au fost după un voiaj de două săptămâni, Florenţa ne absoarbe  încet în luxul său de aur, piele şi marţipan. Pe un afiş, văd un chip florentin, un chip de Ufizzi, un profil amintind bine de Albiera Antinori. O luăm pe la dom spre Piazza della Signoria, apoi, prin Ufizzi, către Ponte Vecchio.
În piaţă, marele Cosimo are un porumbel pe creştet. Poate că e mai bine însă să priveşti oameni, nu statui, să admiri frumoasele Florenţei, dudui pe bicicletă ori pozând la Ufizzi pentru vreun starving artist. Mihai aşază cuvée-ul pe balustradă, într-un loc strategic din care poţi privi de-a binelea ori digital splendoarea cu Arno şi Ponte Vecchio.  Râul s-a umplut de bărci şi de turişti de toate culorile, plimbaţi pe apă de nişte gondolieri adaptaţi locului.
Pe Ponte Vecchio, lacăte şi inimioare la statuia lui Benvenuto Cellini. La capătul podului, în Oltrarno, ne ghiftuim cu îngheţată. Nu mai am chef de muzee, nu mai am chef de campanile, nu mai am chef de domuri. Vreau doar să fiu între oameni, între aceşti florentini superbi, să respir, să văd şi să aud această Europă renascentistă în care mi-ar plăcea să trăiesc mereu.
Am avut grijă să ne pozăm cu mimii de la Ufizzi, să-l salutăm pe Perseu răpunând Meduza, să ne prostim în chip de Pinnochio la magazinul din obiecte de lemn Bartolucci şi, într-un târziu, obosiţi, să luăm masa la Taverna Divina Commedia. La plecare, în tramvaiul nou-nouţ care părăseşte centrul şi duce înapoi spre margini, mi-am dat seama că sunt la fel de îndrăgostit de Florenţa ca acum patru ani, când cu ultima călătorie aici. Că sunt îndrăgostit până peste cap de Florenţa, ea fiind pentru mine cea mai frumoasă fiinţă urbană.