Pentru ei m-am suit în Yaris, alături de nepotul vestic şi somelier neautorizat şi de weekend Mihai. Invitaţia la ziua porţilor deschise venită din partea Cramei Nachbil era irezistibilă. Nu numai din pricină că făcusem cunoştinţă cu Trei Graţii, Cuvee Selection, Rieslingul de Rin şi Chardonnay-ul baricat la o degustare organizată acasă la Vestik. Ci mai ales fiindcă se anunţa o întâlnire cu oamenii care fac vinul, cu Johann Brutler, creatorul brand-ului şi al afacerii, dar şi cu Syrah-ul mult lăudat din 2009 care nu mai este.
Până la Satu Mare am făcut numai trei ore şi un pic, nici nu am simţit cum a trecut vremea din cauza drumului bun şi a plăcerii călătoririi la volan. Careiul şi Satu Mare sunt însă oraşe oarecum decrepite, parcă lipsite de grija şi atenţia celor care le conduc şi locuiesc. Un colţ din vechiul imperiu şi totodată din noua Românie lăsat în paragină. Amestec de clădiri chezaro-crăieşti decăzute, de blocuri cutie de chibrit şi mai prăpădite, de vechi cvartale cu iz de Ungarie mare şi de futurism în gri-comunist specific defunctei RSR. Am tras la Hotel Astoria, un loc OK, cu recepţionere simpatice, unguroaice, cu ochi albaştri şi accent adorabil. Am înghesuit Yaris-ul lângă nişte maşini cu numere de HU şi apoi l-am tot aşteptat pe Răzvan, omul lui Bubi, să ne ia spre Beltiug. La rândul său, somelierul Nachbil aştepta nişte invitaţi care se suiseră într-un tren greşit şi ajunseseră la Cluj în loc de Satu Mare.
Ca să ne omorâm timpul, am plecat la plimbare prin oraş, am pozat turnuri şi statui, vrăbii, dame cu căţei, sinagogi, biserici şi tot felul de amănunte haioase. În plus, am devorat o şaorma şi nişte îngheţată la cornet şi ne-am prostit în poze în stil caracteristic. În fine, într-un târziu, la 37 de grade Celsius, am luat-o spre Beltiug în jeep-ul condus de un alt om al lui Bubi. Ne-am pozat lângă butoiul "cramei de vinuri", am vizitat ferma de vite şi ponei a aceluiaşi întreprinzător Johann Brutler şi am ajuns în sfârşit la cramă. Bubi ne-a întâmpinat cu căldură şi cu vinars şi grappa servit în pivniţa multicentenară, potrivit tradiţiei. A urmat o aventură oenogastronomică şi oenoturistică, am servit vinuri albe (Trio şi Riesling de Rin), aperitive şi o zeamă extraordinară, bine condimentată, am polemizat asupra utilizării screw cap-ului la îmbuteliere, iar apoi ne-am încumetat să mergem în vie pe caniculă de sfârşit de august. Am ajuns pe dealul cu capelă şi plantaţii de vie în trei maşini de teren care au suit o pantă imposibilă. Johann a făcut pentru noi o demonstraţie aparte: măsurarea acidităţii şi zahărului din struguri. Apoi am continuat turul domeniului viticol poposind la grădina cu pruni a socrului său, unde doamna Brutler ne aştepta cu apetisante felii de pâine cu ceapă şi slănină prăjită, de Mangaliţa. Am băut iar, fără mofturi someliere, potrivit tradiţiei, şpriţ de Trio alb şi am gustat câte o prună.
Seara s-a încheiat la cramă, cu vinuri minunate. Am început cu Trio roşu, apoi am savurat pe rând Trei Graţii 2008, Cuvee Selection 2008, Pinot Noir 2008, Cabernet Sauvignon 2003, Syrah 2009, Syrah 2011 (de la baric) şi Cabernet Sauvignon 2011, tot de la baric. Un workshop la gura sticlei şi a baricului, ce mai!
Într-un fel, am gustat nu numai nişte vinuri, ci şi un strop din spiritul ardelenesc autentic. Iar cele ce n-au mai încăput aici, cuvintele şi tâlcurile, portretele şi emoţiile unei zile fierbinţi de la sfâşitul verii, vor fi povestite pe un blog mai încăpător căruia de la o vreme autorul s-a obişnuit să-i spună Pivnicer.
