Afişez elemetele după tag: Johann Brutler

Până să merg la Satu Mare şi la Beltiug şi să-l cunosc pe Johann Brutler la el acasă cum stoarce struguri şi trage vin şi grappa din butoaie în pivniţa lui fabuloasă, credeam că Ardealul e mult mai întins decât pare, că nordul e mult mai îndepărtat decât în realitate. Într-un fel, aşa şi era până mai acum câţiva ani, când drumurile erau mereu în reparaţie şi toate poveştile despre Baia Mare şi Satu Mare ajungeau la mine via Silviu, vesticul nostru maramureşean. Auzeam de călătorii de cinci-şase ore, de nămeţi şi drumuri cu gropi, de tot felul de obstacole care te făceau să călătoreşti jumătate de zi până-ntr-acolo. Ardealul de nord şi Maramureşul erau un fel de tărâmuri îndepărtate, ţara pălincii şi a horincii care trebuie să facă mărgele în pahar. Uite că e şi a vinului, din pricina unor entuziaşti, a unor nebuni frumoşi care reînvie tradiţia oenologică a vecinilor din Sătmar.

În urmă cu câteva săptămâni m-am înscris la un curs de cultură a vinului. Fac naveta, în weekend, între Timişoara şi Cluj. Aşa am ajuns, împreună cu noii colegi pasionaţi de oenologie, în scop didactic, aproape de Satu-Mare, la Beltiug. După butoiul mare, din fața magazinului din sat, o cotim spre dreapta, trecem pe lângă un mic iaz, lăsăm în stânga târgul cu tarabele de beton acoperite din comună și, nu după mult timp, zărim crama Nachbil. Primele suflete pe care le descoperim sunt cățeii cramei, dormind duşi, tolăniți la umbra unui baric transformat în suport de flori.