Înainte să realizeze o degustare de pomină în dormitorul bunicii, pe Balla Géza l-am cunoscut pe la Budapesta, pe la Viena și chiar pe la București, în cadrul unor festivaluri de vin de la care am ținut să nu lipsesc. A fost de fiecare dată o gazdă caldă, servindu-mă cu tot ce avea mai bun la stand. Până la urmă, am poposit și la cramă, în virtutea acelei legi nescrise că la plăcerile cele mai apropiate ajungi mai greu, fiind mai ușor să le trăiești pe cele îndepărtate. Veneam de la vinăria Elite, cu euforia de rigoare, cucerit de noile Fetești ale lui Walter Szikler. Se făcuse puțin seară, am fost primiți cu mult vin, dar și cu platouri irezistibile, urmate de tot felul de bunătăți dintre care n-au lipsit sarrmalele. Am apreciat Mustoasa liniștită și pe cea neliniștită, dar și rosé-ul obținut din cinci soiuri, atât de mult încât să mă aventurez apoi de unul singur pe dealurile pietroase cu vii la poalele cărora șade crama lui Géza. Mi-am dat seama cât de abrupte sunt după câteva sute de metri parcurși prin arșița de iulie. Și am putut vedea cât de bine sunt lucrate vițele de pe aceste pante amețitoare, de pe colinele din vârful cărora poți zări Monumentul eroilor de la Păuliș, luminile Aradului, toată câmpia brăzdată de drumuri europene, de combinate dezafectate, de turle spirituale și industriale la care se închină oamenii de ieri și de azi.

Cam pe când soarele se îneca în praful înserării iar luna strălucea tot mai puternic printre lujerii viei, m-am îndurat să scobor în cramă pentru o irepetabilă degustare la baric. Fetească Neagră, Burgund Mare, Syrah, Cabernet Franc, cam asta a scos vinificatorul din butoaie și nici că ne puteam dori ceva mai frumos. Amfitrionul a extras pe rând vinurile cu un furtun, iar noi am degustat și apoi am turnat licorile la loc, contaminând pentru totdeauna vinul cu atingerea noastră papilară. Köszönöm szépen,, Balla Géza!